Dirijorul Naiden Todorov şi violoncelista Alina Holender – invitaţii săptămânii simfonice de la Filarmonica „George Enescu”

Joi şi vineri, ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va evolua pe scena Ateneului Român sub bagheta lui Naiden Todorov, dirijor bulgar cu o carieră de peste trei decenii. Programul celor două seri cuprinde Rapsodia Vardar de Pancio Vladigherov (cunoscut drept cel mai reprezentativ compozitor din Bulgaria), Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră, op. 129 de Robert Schumann şi Simfonia nr. 2, în re major, op. 73 de Johannes Brahms. Solista celor două concerte de la Ateneul Român va fi Alina Holender.

Naiden Todorov a colaborat îndelung cu toate orchestrele simfonice şi teatrele de operă importante din Bulgaria, dar activitatea sa este cel mai pronunţat legată de Filarmonica din Sofia, unde a activat ca dirijor invitat permanent (din 2004), apoi dirijor principal invitat, iar din 2017, în calitate de director.

De asemenea peste hotare, a realizat numeroase turnee de concert la conducerea ansamblurilor din ţara să şi, totodată, a dirijat orchestre dintre cele mai importante. În 2006 a debutat la pupitrul Orchestrei simfonice din Berlin, cu care a realizat apoi un turneu în cele mai mari oraşe din Japonia.

Violoncelista Alina Holender s-a născut în 1998 la Viena. Este laureată a unor concursuri organizate în Austria (precum: „Prima La Musica” – Judenburg, 2012 şi cel de la Liezen) şi în România, fiind câştigătoare a Concursului naţional „Paul Constantinescu” de la Ploieşti şi a Concursului „George Georgescu” de la Tulcea.

În România, tânăra solistă a debutat în mai 2011, la Filarmonica Banatul din Timişoara. A studiat cu Robert Nagy, prim-solist al Filarmonicii din Viena, la Universitatea de Muzică din Viena şi apoi cu renumitul profesor Reinhard Latzko. De asemenea, a fost bursieră a prestigioasei Academii de Muzică din Liechtenstein. Alina Holender a participat la cursuri de măiestrie cu Marin Cazacu, Franş Helmerson, David Geringas, Wolfgang Emanuel Schmidt, Troels Svane, Gustav Rivinius şi Marko Ylonen.

23.11
Ateneul Român

Joi, 23 noiembrie 2023, ora 19

Vineri, 24 noiembrie 2023, ora 19

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Naiden Todorov
Solistă: Alina Holender

Program
Pancio Vladigherov – Rapsodia Vardar
Robert Schumann – Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră, op. 129
Johannes Brahms – Simfonia nr. 2, în re major, op. 73

Mai multe informaţii despre stagiunea 2023-2024 pot fi găsite aici:
https://www.fge.org.ro/calendar

Preţurile biletelor sunt:
Categoria I: 130 lei
Categoria ÎI: 120 lei
Categoria III: 110 lei

Biletele se pot cumpăra:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marţi – vineri 12:00 – 19:00. Telefon: 021.315.68.75)
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secţiunea „Calendar”.

Biroul de presă al Filarmonicii „George Enescu”
Tel. +40213146711
www.fge.org.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati