Dispecerii 112 vor face cursuri de pregătire la București și la Târgu-Mureș

După cazul Caracal, dispecerii de la 112 din ţară au intrat într-un program intensiv de pregătire. Programul a început la Bucureşti şi la Târgu-Mureş şi va fi extins treptat în mai multe judeţe, scrie Observator.

Sunt situaţii limită în care o decizie greşită poate însemna pierderea unor vieţi. La cursuri, dispecerii sunt învăţaţi să acţioneze rapid şi să vorbească frumos.

Pentru cursanţi sunt simulate diverse situaţii de risc, pentru ca în practică, să nu fie luaţi prin surprindere.

Programul de pregătire se desfășoară la Târgu-Mureș pentru 11 dispeceri din Ardeal și la București pentru 8 dispeceri din județele din sudul țării. Aceştia îi vor pregăti ulterior pe colegii lor.

Colonel Cristian Buhăianu, prim-adjunct la ISU Mureş: Se va câştiga categoric timp, iar resursa cea mai apropiată şi competentă va fi alocată la caz într-un timp foarte scurt.

Unii localnici din Târgu-Mureş spun că pregătirea dispecerilor este necesară, mai ales după cazul Caracal. Alţii spun că e tardivă.

Cursurile pentru dispecerii de la 112 durează între şase şi nouă săptămâni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati