Dispensarul de TBC Sf. Ştefan va funcționa de luni într-un alt sediu

Dispensarul de TBC Sf. Ştefan, care tratează bolnavii din Sectorul 3, va funcţiona de luni în sediul din str. Salcâmilor nr.21, unde se află Dispensarul de TBC pentru bolnavii din Sectoarele 1 şi 2, anunță ASSMB, printr-un comunicat.

De asemenea, pacienţii cu probleme medicale de urgenţă se vor putea adresa direct Spitalului de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan.

Mutarea a fost necesară pentru că în zonă se efecuează lucrări de racordare la energia electrică şi nu este estimat încă un termen de finalizare.

Pacienţii şi Direcţia de Sănătate Publică au fost anunţaţi deja despre această relocare temporară.

Dispensarul Sf. Ştefan, format din cinci cabinete, funcţiona în clădirea Policlinicii Vitan, unde mai există sedii şi ale altor instituţii, precum şi cabinete de medicină de familie. În dispensar, erau consultaţi şi se tratau aproximativ 100 de bolnavi, pe săptămână, de un personal medical format din 5 medici şi 8 asistente medicale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati