Distribuitorii de energie şi gaze au primit amenzi de 2,77 milioane de lei de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) pentru că nu au respectat legislaţia privind citirea contoarelor, iar oamenii au primit facturi foarte mari, scrie Agerpres.
„O problemă care a fost sesizată de către cetăţeni se referă la faptul că operatorii de distribuţie nu efectuează citirile contoarelor la termenele legale şi astfel facturile emise de furnizori au valori foarte mari”, se arată în răspunsul remis de ANRE către Agerpres.
Cea mai mare amendă a primit-o Distribuţie Energie Electrică
Întrebaţi ce măsuri a întreprins ANRE pentru a stopa această practică, ei au răspuns: „ANRE a verificat respectarea de către operatorii reţelelor şi sistemelor de distribuţie de energie electrică şi de gaze naturale a obligaţiei de transmitere de date şi informaţii furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale cu privire la indexurile aparatelor de măsurare, în baza cărora furnizorii emit facturile de energie electrică şi de gaze naturale către clienţii finali, şi, în urma constatărilor făcute, a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 2.770.000 lei”.
Cea mai mare amendă a primit-o Distribuţie Energie Electrică – 670.000 lei, urmată de E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi Delgaz Grid (energie electrică) – fiecare cu câte 400.000 de lei. Urmează Distribuţie Energie Oltenia, cu o amendă de 190.000 lei, Delgaz Grid (gaze naturale) – 160.000 lei, Premier Energy (gaze naturale) – 90.000 lei şi Distrigaz Sud Reţele (gaze naturale) – 60.000 lei.
În urma verificărilor efectuate, ANRE a constatat că operatorii de distribuţie nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice care poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depăşească 6 luni; nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a gazelor naturale, interval care nu trebuie să depăşească 3 luni; nu au respectat periodicitatea lunară de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice în cazul prosumatorilor; nu au transmis furnizorilor datele de măsurare în vederea decontării consumului de energie electrică sau cantităţii de energie electrică produse şi livrate în reţea de către prosumatori.
Consumatorii care au neclarităţi privind factura de energie electrică şi gaze naturale trebuie să se adreseze pentru clarificări furnizorului care a emis factura, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta este bazată pe un consum estimat, spun reprezentanţii ANRE.
În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat de către furnizor nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţei de judecată.
„Recomandăm clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale: să încheie o convenţie de consum cu furnizorul de energie electrică sau de gaze naturale; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis indexul furnizorului şi să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis”, precizează responsabilii autorităţii.
Totodată, consumatorii să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condiţiilor contractuale, în special modificarea preţurilor. Dacă aceste modificări nu respectă condiţiile prevăzute în contract (preţ fix pe o anumită perioadă de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţa de judecată.
„Reamintim că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) rămâne la dispoziţia clienţilor finali cu informaţii privind liberalizarea pieţelor de energie, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale, precum şi facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale, acordate prin intermediul liniei telefonice de tip „Call-center”, ce poate fi apelată la numărul 0374554265 (telefon cu tarif normal în reţeaua Orange, apelabil din toate reţelele). În plus, în situaţia în care clientul final consideră că există nerespectări ale cadrului de reglementare emis de ANRE, are posibilitatea formulării unei reclamaţii privind activitatea furnizorului, prin intermediul formularului „Petiţii” pus la dispoziţia tuturor pe prima pagină a site-ului oficial www.anre.ro”, se mai arată în răspunsul instituţiei.