DOCUMENT Grecia a fost băgată pe lista galbenă. Scapă de carantină persoanele vaccinate

Grecia a fost introdusă pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Astfel, românii care vor călători în Grecia, vor fi obligați la întoarcerea în România să stea în carantină 14 zile.

Cu toate acestea, măsura nu se aplică celor care au fost vaccinați cu ambele doze sau care au avut în ultimele 90 de zile COVID-19. Pe listă au fost introduse mai multe țări, printre care și Germania sau Statele Unite și a ieșit Republica Moldova.

Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată joi, la propunerea CNSU. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină pentru 14 zile.

De asemnea, cei care se întorc din țările respective, au obligația să prezinte un test COVID-19 negativ la urcarea în avion sau autocar. Cei care au un test negativ, stau în carantină doar 10 zile.

Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat:

  • Uruguay
  • Bermuda
  • Curaçao
  • Cipru
  • Turcia
  • Bahrain
  • Suedia
  • Puerto Rico
  • Andorra
  • San Marino
  • Franța
  • Croatia
  • Argentina
  • Polonia
  • Ungaria
  • Serbia
  • Macedonia de Nord
  • Aruba
  • Estonia
  • Olanda
  • Slovenia
  • Seychelles
  • Bosnia si Herțegovina
  • Chile
  • Lituania
  • Iordania
  • Muntenegru
  • Bulgaria
  • Capul Verde
  • Kuweit
  • Cehia
  • Qatar
  • Liban
  • Brazilia
  • Ucraina
  • Kosovo
  • Belgia
  • Paraguay
  • Luxemburg
  • Columbia
  • Armenia
  • Austria
  • Letonia
  • Grecia
  • Mongolia
  • Iran
  • Liechtenstein
  • Peru
  • Italia
  • Oman
  • Maldive
  • Germania
  • Canada
  • Elveția
  • Insulele Bonaire, Saint Eustatius si Saba
  • Georgia
  • Azerbaidjan
  • Statele Unite ale Americii
  • Costa Rica
  • Africa de Sud.

Lista poate fi consultată și AICI.

Testul PCR negativ rămâne obligatoriu de prezentat la îmbarcarea în avion sau autocar, pentru cei care vin din statele incluse pe lista galbenă, iar carantina se reduce la 10 zile.

Conform CNSU, la intrarea în România, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat sunt obligate să prezinte un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării în avion sau autocar (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile.

Sunt exceptate de la măsura carantinei mai multe categorii care nu prezintă simptome Covid, printre care șoferi, piloți, personal navigant, lucrători transfrontalieri. De asemenea, testul PCR nu e obligatoriu pentru cei care au efectuat vaccinul, inclusiv rapelul, copiii sub trei ani sau persoanele care au avut COVID.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati