Doi bărbaţi de 71 şi respectiv 49 de ani, ambii din Bucureşti, au decedat, luni, pe DN2 – E85, în localitatea Dumbrăveni, după ce autoturismul în care aceştia călătoreau a intrat în coliziune cu un TIR, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
„Poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier între un TIR şi un autovehicul, în localitatea Dumbrăveni. În urma producerii accidentului rutier, conducătorul auto, un bărbat de 71 ani, şi unul dintre pasagerii din spate, un bărbat de 49 ani, ambii din Bucureşti, au decedat. Alţi doi bărbaţi, de 62 şi respectiv 66 ani, au fost răniţi şi preluaţi de ambulanţe”, a precizat IPJ Vrancea, citat de Agerpres, citată de digi24.ro.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, în urma coliziunii, una dintre victime, încarcerată, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, iar o a doua persoană a decedat tot la locul accidentului.
„În accident au fost implicate patru persoane, dintre care una rămasă încarcerată. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea persoanei rămase încarcerate, care din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Totodată, două persoane care au suferit răni grave au fost preluate şi transportate la spital de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, iar pentru cea de-a treia persoană a fost declarat decesul”, a precizat ISU Vrancea.