Doi dintre bărbaţii acuzaţi ar fi ademenit trei adolescenţi cu bani şi alte beneficii pentru a avea relaţii intime cu ei, arestaţi

Doi dintre bărbaţii acuzaţi ar fi ademenit trei adolescenţi cu bani şi alte beneficii pentru a avea relaţii intime cu ei, şi care au fost reţinuţi pentru 24 de ore, au fost arestaţi pentru 30 de zile. Al treilea a fost plasat sub control judiciar. Anchetatorii au ajuns la cei în urma cercetărilor făcute în dosarul care îl vizează pe Kristof Lajos, supranumit ”antrenorul de genii” şi arestat după ce a fost prins când viola un minor. De altfel, la audieri a fost dus şi acesta, pentru a se stabili gradul său de implicare, scrie News.ro.

”Faţă de doi bărbaţi a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de un bărbat a fost dispusă măsura controlului judicar pentru 60 de zile”,, a anunţat, sâmbătă, POliţia Capitalei.

În cursul zilei de vineri, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Joi, poliţiştii anunţau că, în continuarea cercetărilor desfăşurate de poliţişti de la Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în dosarul privind violul asupra unui minor în care este cercetat un bărbat, de 39 de ani, în stare de arest preventiv, au mai fost efectuate activităţi de cercetare şi de urmărire penală, în vederea probării activităţii infracţionale.

”Investigaţiile desfăşurate au condus către alte trei persoane, bănuite de săvârşirea aceleiaşi infracţiunii. În acest context, poliţiştii din cadrul subunităţii s-au sesizat din oficiu. Astfel, astăzi, 26 septembrie 2024, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, dar şi 15 mandate de aducere, fiind identificate şi ridicate mai multe înscrisuri, telefoane mobile, medii electronice de stocare a datelor, calculatoare”, a arătat sursa citată, precizând că suspecţii au fost duşi la audieri.

”Din datele şi probele administrate până în prezent, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2021 – prezent, trei bărbaţi, unul în vârstă de 24 de ani şi doi, în vârstă de 25 de ani, prin intermediul unor Organizaţii Non-Guvernamentale, înfiinţate de către unul dintre bărbaţi, ar fi ademenit trei minori, care la data comiterii faptelor aveau 13, 16, respectiv 17 ani, care proveneau din familii defavorizate. Din investigaţiile efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în schimbul unor sume de bani, ori prin promiterea altor beneficii educaţionale, cei trei bărbaţi ar fi întreţinut mai multe raporturi intime cu minorii în cauză”, a transmis Poliţia.

De asemenea, la audieri a fost dus şi bărbatul de 39 de ani, aflat în arest preventiv, în vederea probării materialului administrat în cauză, dar şi în vederea stabilirii gradului de implicare pe care acesta îl are.

Întregul material probator a fost administrat de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cercetările sunt continuate, din oficiu, de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol asupra unui minor, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Kristof Lajos, cunoscut pentru că descoperea şi pregătea copiii cu abilităţi speciale, supranumit ”antrenorul de genii”, a fost prins în flagrant, în luna iulie, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor, într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.

”Astăzi, 20 iulie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti –  Secţia 26 Poliţie, au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 39 de ani, în timp ce săvârşea o infracţiune de viol asupra unui minor. În fapt, poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce ar fi întreţinut relaţii de natură sexuală cu un minor, în vârstă de 14 ani, la o locaţie din Sectorul 4”, arăta atunci Poliţia Capitalei.

Lajos Kristof era unoscut ca antrenorul de genii pentru copiii abandonaţi. Conform anchetatorilor, el i-a oferit copilului, de-a lungul timpului, sume de bani, bunuri precum haine şi IPhone, s-a apropiat de copil şi l-a determinat să se îndepărteze de familie, inoculându-i treptat ideea că familia este nocivă şi devenind astfel persoana de ataşament pentru minor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati