Doi livratori de mâncare din București, reținuți pentru tâlhărie

Doi livratori de mâncare s-au transformat peste zi în tâlhari. Doi bărbați de 26, respectiv 36 de ani au fost reținuți după ce au amenințat cu o armă și apoi au tâlhărit doi tineri din București.

S-a întâmplat în zona unui centru comercial din Sectorul 4. Cei doi suspecți s-au năpustit asupra celor doi tineri cu un pistol de tip airsoft și le-au cerut banii și un telefon mobil. Mai mult, i-au urcat pe aceștia într-o mașină și i-au abandonat pe un drum din apropierea Capitalei.

În cele din urmă, victimele au sunat la 112, iar polițiștii au descins la domiciliile acestora. La unul dintre ei au găsit și pistolul. Cei doi livratori de mâncare ar putea fi acum arestați preventiv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati