Tarek și Wasim Nazer, doi medici din București care sunt frați, au luat la bătaie un bărbat care le-a reproșat că și-au parcat mașina în fața casei lui, în Piața Chibrit din Sectorul 1 al Capitalei.
Doctorul ortoped Tarek Nazer și medicul nutriționist Wasim Nazer dețin o clinică lângă casa bărbatului, potrivit antena3.ro.
După ce bărbatul și-a exprimat nemulțumirea, că cei doi și-au parcat mașina în fața intrării casei lui, fapt ce i-a îngreunat accesul pe proprietate, medicii l-au jignit și l-au amenințat, până când unul dintre ei și-a ieșit din fire și a început să îl fugărească.
În imaginile făcute publice, se observă cum ambii medici îl lovesc pe bărbat și îl pun la pământ.
O femeie îmbrăcată în halat alb este cea care a pus capăt conflictului, probabil o colegă a celor doi medici.
Polițiștii ajunși la locul incidentului care au luat declarații fraților agresori și victimei.