Doi ponei exploatați pentru profit în Năvodari au fost salvați de polițiști – FOTO

Doi ponei chinuiți au fost salvați în Năvodari. Animalele erau folosite pentru a fi fotografiate de turiști, în schimbul unor sume de bani. 

Potrivit IPJ Constanța, poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au desfăşurat sâmbătă, 2 iulie, o acţiune pe linia prevenirii și combaterii utilizării abuzive a animalelor în oraşul Năvodari, în zona turistică Mamaia Nord.

În urma activităţilor, poliţiştii au identificat 2 bărbaţi, de 29, respectiv 33 de ani, care utilizau ponei pentru a fi fotografiați de turişti în scopul obţinerii unei sume de bani. Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă de 3.000 de lei fiecare, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor.

Foto: Facebook / Poliția Română

Totodată, poliţiştii au efectuat o examinare a celor doi ponei, constatând faptul că animalele prezintă urme de deshidratare şi apatie, iar prin plimbarea pe plajă au fost expuse forţat la temperaturi foarte ridicate, fiindu-le astfel provocate suferinţe fizice şi psihice.

În acest sens, poliţiştii au emis câte un ordin de plasare în adăpost, pe o perioadă de 45 de zile, cei doi ponei fiind transportaţi la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati