Eveniment tragic în Bragadiru, acolo unde o femeie a decedat, iar soțul acesteia a fost transportat la spital, după ce au fost înjunghiați de un bărbat. Fiul lor este cel care a anunţat crima la 112.
După atac, agresorul în vârstă de 37 de ani, fostul concubin al fetei victimelor, a fugit de la locul faptei, dar a fost prins de oamenii legii în scurt timp şi a fost reţinut.
Doi soți au fost înjunghiați în Bragadiru
„La data de 5 martie a.c.în jurul orei 18:54, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către fiul victimelor, cu privire la faptul că, părinții săi au fost agresați fizic, prin înjunghiere, de către un bărbat.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Bragadiru pentru efectuarea activităților din competență, în cauză constatând că cele sesizate se confirmă și că persoana bănuită de comiterea faptelor nu se mai afla la adresa respectivă.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat și două echipaje medicale, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare au declarat decesul femeii, în vârstă de 50 de ani, iar pe bărbatul, în vârstă de 52 de ani, l-au transportat la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În urma activităților efectuate, polițiștii orașului Bragadiru, împreună cu polițiștii de la acțiuni speciale, l-au identificat pe bărbatul bănuit de comitea faptelor și l-au depistat la domiciliul acestuia, în prezent aflându-se în custodia polițiștilor.
La acest moment, polițiștii efectuează verificări și investigații pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.