Doi soți din Capitală s-au vaccinat împreună în ziua în care au împlinit 49 de ani de căsnicie

Doi soți de 74 și 75 de ani din București și-au făcut un cadou inedit. Cei doi împlinesc 49 de ani de căsnicie astăzi și tot astăzi au ales să se și vaccineze, scrie antena3.ro.

Un altfel de cadou la 49 de ani de căsătorie.

Domnul Ioan și doamna Sili Bâlteanu împlinesc astăzi 49 de ani de căsătorie. Fiind o zi cu totul specială, soții Bâlteanu și-au făcut un altfel de cadou: s-au vaccinat împotriva COVID- 19 la centrul de vaccinare de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – SUUB.

“Acum că am făcut acest vaccin, mă gândesc că și dacă mă voi îmbolnăvi de COVID19, măcar voi face o formă mai ușoară. Plus că băiatul nostru este plecat departe și avem convingerea că dacă ne-am vaccinat o să ajungem în siguranță la el”, spune doamna Sili Bâlteanu.

Are 74 de ani, a trăit multe momente frumoase alături de soțul ei, în vârstă de 75 de ani și își doresc să mai trăiască multe clipe minunate împreună, își doresc revenirea la normalitate.

“Vaccinarea este foarte importantă, dar la fel de important este și să purtăm mască și să respectăm distanțarea și măsurile impuse de autorități. Doar așa vom reuși să luptăm cu pandemia”, spune domnul Ioan Bâlteanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati