Doi cetăţeni spanioli care veneau de la Istanbul au prezentat joi, 11 noiembrie, certificate de vaccinare care nu corespundeau cu datele din actele acestora de identitate în momentul în care au ajuns pe aeroportul „Henri Coandă „din Capitală. Aceștia s-au ales cu dosar penal pentru fals informatic, anunță Poliția de Frontieră.
”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Henri Coandă Bucureşti au depistat doi cetăţeni spanioli care au prezentat pentru controlul de intrare în Romania certificate de vaccinare pentru virusul SARS Cov-2 care nu corespundeau cu datele acestora de identificare, fiind false.”, potrivit unui comunicat de presă.
În cursul zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă Bucureşti, s-au prezentat pentru a intra in Romania, cu o cursă din direcţia Turcia-Istanbul, doi cetăţeni spanioli, în vârstă de 25 respectiv 26 de ani.
Cei doi pasageri au prezentat certificate digitale de vaccinare prevăzute cu cod QR, eliberate de autorităţile spaniole, care atestau faptul că sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS Cov-2 în Spania.
Poliţiştii de frontieră au constatat faptul că datele de identificare corespondente codului QR sunt diferite faţă de datele de identitate din documentele de călătorie prezentate la controlul de frontieră de către cei doi bărbaţi, certificatele prezentate nefiind autentice.
Cei doi cetăţeni spanioli au renunţat la continuarea călătoriei, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals informatic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 325 din Codul Penal, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.