Salvamont Buşteni a anunțat, pe pagina de Facebook, că a intervenit pentru salvarea a doi turişti din Bucureşti care s-au rătăcit pe munte.
”Aceştia intenţionau să urce pe Jepii Mici, dar, într-un moment de neatenţie, au ieşit din poteca turistică şi au intrat pe Brâul lui Răducu. După un timp, au pierdut şi această potecă şi s-au trezit blocaţi pe Creasta cu Zâmbrii. Când au realizat că nu mai pot să înainteze, au cerut ajutor salvamontiştilor”, au transmis salvatorii montani.
Aceştia au precizat că, după aproape 6 ore de muncă, au reuşit să-i coboare cu bine de pe munte pe cei doi rătăciţi.