Domeniul Regal Săvârşin va putea fi vizitat începând din luna mai

Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului între 1 mai şi 1 octombrie 2021 şi va putea fi vizitat în fiecare sâmbătă şi duminică, între orele 09:00 şi 18:00.

Vizitarea parcului se face în prezenţa unui ghid, potrivit anunţului publicat pe site-ul savarsinregal.ro.

Grupuri organizate pot vizita domeniul şi în restul lunilor anului, precum şi în alte zile ale săptămânii, dacă solicită în prealabil, prin e-mail sau telefonic, o vizită specială.

„Primul lucru care îmi vine în minte când vorbesc despre Săvârşin este armonia castelului şi a parcului. Proporţii frumoase, culori extraordinare, o lumină caldă şi plină, spaţiu şi tihnă. Armonia a fost completată – fără îndoială – de mâna bunicii mele, Regina-Mamă Elena, care a transformat edificiul într-un cămin plăcut, cald şi elegant”, este mesajul Majestăţii Sale Margareta, scrie news.ro.

Castelul şi parcul de astăzi au, exact ca în timpul vieţii regelui Mihai, un rol de catalizator, de punct vital în dezvoltarea comunităţii, „de aceea am şi făcut timp de atâţia ani eforturi să refacem patrimoniul construit şi patrimoniul natural”.

Începând cu ziua de 10 mai 2021, Satul regal şi Parcul regal sunt deschise vizitărilor în grupuri ghidate.

Satul regal cuprinde opt clădirii: Muzeul Regal al Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, aflat în aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, aflate şi ele în clădirea lord in 1940, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri. În afară de Casa Ceaiului, celelalte clădiri au fost restaurate, cu mijloace proprii, cu materiale şi cu meşteri locali, în anii 2011-2017.

Parcul regal cuprinde o grădină ascunsă, un pavilion, un lac şi o insulă, un teren de tenis din 1945, o grădină de trandafiri şi bolta de glicine.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati