Domeniul Ştirbei, deţinut de o apropiată a familiei lui Dan Voiculescu, intră în renovare. Se pregătesc restaurante, cafenele şi terenuri de sport acoperite

0
358
Foto: Facebook / Nicusor Dan

Compania Dream Film Production Company, care le-a avut pe fiicele lui Dan Voiculescu drept asociaţi şi deţinută acum de o directoare a Intact Media Group, pregăteşte reabilitarea şi revitalizarea Domeniului Ştirbey din Buftea, cumpărat anul trecut la licitaţie. Procesul începe cu o investiţie de 3 milioane de euro în restaurante, cafenele, terenuri de sport şi pavilioane noi, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Dream Film Production Company, care a produs serialul de televiziune Adela şi emisiunea Hello Chef, a cumpărat Domeniul Ştirbey, în vara anului trecut, la un preţ de 8.050.000 euro în cadrul unei licitaţii organizate în cadrul procedurii de faliment a fostului proprietar, Bucharest Arena.

Compania Dream Film Production Company, fostă Antena 4 SRL, o are ca unic asociat pe Dana Bugean (38 de ani), fostă preşedinte a Partidului Umanist Social Liberal şi membru activ al partidului inspirat de Dan Voiculescu. Ea a lucrat ca jurnalist în cadrul grupului Intact, iar din 2011 este director de vânzări pe proiecte TV speciale în cadrul Antena Group. Bugean deţine şi cunoscutul furnizor de decoraţiuni şi cadouri pentru nunţi şi botezuri Le Cose Animate.

Noul proprietar se pregăteşte acum de conservarea şi revitalizarea Domeniului Ştirbei, strategia sa incluzând restaurarea monumentelor şi construcţiilor istorice existente, precum Palatul Ştirbey şi capela, construite la mijlocul secolului 19; reabilitarea zonelor degradate; refacerea construcţiilor existente pe terenul de circa 24 de hectare; introducerea unor elemente informative, cu privire la istoricul şi obiectivele din parc; inserarea de obiecte de mobilier urban şi reabilitarea şi completarea celor existente, relatează Profit.ro.

Proiectant general în acest proces a fost ales X Architecture & Engineering Consult, biroul de arhitectură al dezvoltatorului imobiliar One United Properties. Reprezentanţii One United au transmis Profit.ro că nu sunt interesaţi de achiziţia Domeniului Ştirbey, ci este o lucrare a biroului realizată pentru un terţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.