Donație de 500.000 de măști și 400 de teste rapide, pentru școlile din Sectorul 6

Administrația Școlilor Sector 6 a primit astăzi o donație de 500.000 de măști și 400 de teste rapide (pe bază de salivă), a anunțat pe pagina de Facebook Ciprian Ciucu, edilul Sectorului 6.

”Muțumesc InfoCons, Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România pentru donația de măști și teste rapide făcută elevilor și cadrelor didactice din sectorul 6”, arată sursa citată.

Foto: Facebook / Ciprian Ciucu

InfoCons, sub egida Federației Asociațiilor de Consumatori a inițiat Campania socială „Nimeni să nu fie uitat! Ajută-ne ca să-i ajutăm!” pentru sprijinirea elevilor și cadrelor didactice din mediile defavorizate.

Astfel, Primăria Sectorului 6, prin Administrația Școlilor Sector 6, a primit, cu titlu gratuit, 500.000 de măști de protecție, pe care le va distribui în unitățile de învățământ, elevilor și cadrelor didactice care provin din mediile defavorizate.

În Sectorul 6, pe baza numărului de elevi care beneficiază de burse sociale și de studiu, există 2.635 de elevi aflați într-o situație financiară sau familială dificilă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati