La Colegiul Național „I. L. Caragiale” din București, unul dintre liceele din Capitală unde procurorii spun că se vând și se consumă droguri, sunt doar doi agenți de pază la 1.000 de elevi. „Agenții de pază sunt în colaps. Este o școală prost păzită”, afirmă directorul liceului, Andreea Bodea, spunând că în fiecare an solicită suplimentarea numărului agenților de pază.
Ea spune că situația drogurilor în școli este cu atât mai greu de gestionat cu cât părinții nu acceptă realitatea, mare parte nefiind de acord testarea antidrog a copiilor pe motiv ca acest lucru i-ar marginaliza.
- „(…) Sper ca părinții în general să conștientizeze că există această problemă și că, oricât de minunați sunt copiii lor, oricând pot cădea în această capcană. Tentațiile sunt la tot pasul.
- Nu le căutați, dragi părinți, doar între pereții școlilor, ci și pe la festivaluri, parcuri, unde se întâlnesc tinerii”, a declarat, vineri, la Digi 24, directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București.
O altă problemă ar fi, potrivit acesteia, numărul insuficient de agenți de pază – la Colegiul „I. L. Caragiale” sunt doar doi agenți care asigura protecția a peste 1.000 de copii.
- „Ei stau de la 8 dimineața până la 3, la cele două căi de acces. Pe lângă un major mai ies 10 minori. Este o școală prost păzită. Punct.
- În fiecare an cer suplimentarea numărului de agenți de pază în această școală.
- Acum 7 – 8 ani aveam 8 agenți de pază, pe etaje, în curte, la intrări, ieșiri, în spatele sălii de sport.
- Ni s-a explicat la o ședință în timpul pandemiei că acest sistem de pază e anacronic, că suntem în secolul XXI, că vom avea sistem de intrare cu cartelă. Nu îl avem. Cei doi agenți de pază sunt în pragul colapsului, nu pot face față fluxului de elevi”, a mai spus Andreea Bodea.
Potrivit acesteia, un profesor, diriginte, director „nu poate decât să semnaleze o modificare a comportamentului elevilor în timp, fără să știe cauzele, situație pe care o aducem la cunoștința părinților, cu invitația de a lua în calcul că poate acest copil cuminte acasă sau nu a alunecat pe această pantă.
Conform regulamentului din școlile de stat, un profesor nu are dreptul să percheziționeze și nici măcar să roage un elev să își răstoarne ghiozdanul: Nici agentul de pază nu poate cere asta.
„Am chemat Poliția și lucrurile au rămas la fel”
În urmă cu câteva zile, când DIICOT a anunțat ancheta privind gruparea de traficanți care distribuie droguri inclusiv în licee, directoarea Colegiului Național „I.L Caragiale” spunea că a semnalat inclusiv Poliției că unii elevi consumă stupefiante, dar că s-a confruntat cu „reacții violente și agresive” din partea părinților, care ar fi amenințat-o că o vor da în judecată.
- „Nu numai că avem cunoștință, am transmis și părinților. Am transmis peste tot.
- Nu sunt de acord neapărat cu ideea că directorii știau. Mă doare și pe mine personal. Este o școală la imaginea căreia am muncit foarte mult.
- Realitatea este că a crescut îngrijorător consumul de substanțe interzise în școli, în toate școlile.
- Eu i-am informat pe părinți atunci când am știut. Părinții sunt cei care, cel puțin din experiența mea, au reacții violente și agresive la adresa mea, pentru că cer dovezi.
Vă dați seama că nu pot să intru în grupurile sanitare dacă am o suspiciune sau un elev mi-a transmis că se petrece un lucru. Stau afară. Părinții vin când sunt chemați la școală și îmi spun: „vă dau în judecată! Ce aveți cu copilul meu? Eu vreau dovada”, a afirmat prof. Bodea, la Euronews România.
„Am chemat Poliția și lucrurile au rămas tot așa”
- Ea a mai spus că, în calitate de director, nu poate căuta în ghiozdanele elevilor, fiind nevoită să apeleze la Poliție atunci când află că în toaletele liceului s-ar consuma droguri.
- „Nu cred că e vreun director care să aibă vreo dovadă. Noi nu avem voie când avem o suspiciune să-i căutăm în ghiozdane. Exclus să-i percheziționăm, nici nu poate fi vorba.
- Am chemat Poliția, am chemat Salvarea și lucrurile au rămas tot așa. (…)
- Am sesizat părinții, ceea ce mi se pare normal. Nu e ca și cum lucrurile ar fi fost ascunse sub preș”, a mai afirmat directoarea Colegiului „I.L Caragiale”.