Poliţiştii din Capitală au evitat în ultima clipă o încăierare sângeroasă între două clanuri rivale. O simplă coincidenţă a aprins din nou spiritele: clanurile s-au intersectat la Spitalul Universitar, potrivit observatornews.ro.
O confruntare violentă între două clanuri rivale a fost evitată în ultimul moment de poliţiştii din Capitală.
Inamicii s-au întâlnit întâmplător la Spitalul Universitar, iar când şi-au adus aminte de conflictele mai vechi, au început să-şi arunce vorbe grele.
Din fericire, intervenţia agenţilor a calmat spiritele. În maşinile indivizilor, poliţiştii au găsit mai multe bâte şi cuţite. Aceştia au fost conduşi la secţie pentru a fi audiaţi.


