Fundaţia Lumina şi Fundaţia Tuna au adaptat campania ,,Un Paşte Mai Bun,, la situația creată de coronavirus şi au donat o parte din fondurile strânse în această campanie din donaţiile făcute de elevi, părinţi şi oameni de afaceri pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
În acest sens, 700 de pachete de Paşte au fost oferite medicilor şi personalului medical de la Spitalul Victor Babeş, un spital în care se luptă zi de zi cu acest inamic invizibil care a afectat întreaga omenire.
De asemenea, 2525 de pachete au fost distribuite în Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, şi Constanţa, în colaborare cu administraţiile locale şi reprezentanţii cultelor religioase, respectându-se toate măsurile de protecţie stabilite de autorităţi.
La Bistriţa, Fundaţia Lumina, Fundaţia Tuna şi Şcoala de Fotbal Lucian Sănmărtean s-au alăturat demersului „Împarte Bucurie” şi au donat 125 de pachete cu alimente de baza pentru vârstnici, tot în cadrul campaniei „Un Paşte mai Bun”.
O parte din banii strânşi în această campanie din donaţiile făcute de elevi a fost direcţionată spre lupta împotriva coronavirusului. Astfel, 15 000 de lei strânşi din donaţiile făcute de elevii de la International School of Bucharest au fost oferiţi Fundaţiei Preţuieşte Viaţa în campania Caravana Umanitară prin care sunt ajutaţi românii care luptă cu COVID 19.
„Anul acesta, din cauza apariţiei pandemiei de COVID-19, am decis ca o parte din fonduri să meargă spre lupta cu acest virus. În acest sens, ne-am gândit să aducem puţină bucurie în rândul personalului medical de la Victor Babeş,având în vedere faptul că luptă zi de zi pentru a salva oameni Ei sunt eroii acestor vremuri şi merită preţuiţi. De asemenea, nu am uitat nici persoanele vârstnice şi nevoiaşe care au nevoie de ajutor şi le-am oferit pachete consistente de alimente. Vom continua să îi ajutăm şi după sărbătorile de Paşte şi ne dorim să reuşim să oferim cât mai multe pachete celor care au nevoie, cu ajutorul oamenilor darnici şi inimoşi care se implică şi susţin campania noastră”, a declarat Yusuf Kucuk, preşedintele Fundaţiei Tuna.