Două premiere ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, pe scena TNB

Teatrul Naţional din Bucureşti găzduieşte în luna ianuarie două dintre cele mai recente premiere ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME), prezentate în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”.

  • Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Studio se va juca „Capcana” după ”Fuga” de Mihail Bulgakov, iar duminică, 22 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Studio – „Frunze de dor” după Ion Druţă.

„Capcana”, scenariul şi regia Petru Hadârcă, este un spectacol despre un mare autor rus şi despre o temă eternă: tiranii şi destinele umane.

„Ideea spectacolului a apărut în contextul discuţiilor despre cultura rusă şi despre responsabilitatea autorilor şi impactul operelor create asupra mentalităţilor şi formării opiniei sociale, discuţii generate de războiul din Ucraina” – mărturiseşte regizorul. „Lectura, relectura, însoţite de analize la rece, de discuţii şi reflexie pe detalii, ne-ar ajuta să înţelegem ce se întâmplă astăzi şi poate am înţelege de ce s-a ajuns din nou la confruntarea dintre două lumi, dintre două modele atât de diferite de organizare a vieţii şi societăţii. Pentru un exerciţiu de acest fel am ales soarta şi opera lui Mihail Bulgakovˮ, spune Petru Hadârcă.

Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Suruceanu împreună cu Pictorul de costume Stela Verebceanu, iar Coregrafia, de Cătălina Budu.

Spectacolul „Frunze de dor”, după Ion Druţă, regizat de Alexandru Cozub, a fost nominalizat şi premiat la Gala Premiilor UNITEM 2022, unde a fost apreciat a fi Cel mai bun spectacol dramatic, iar actriţa Corina Rotaru, în rolul Domnica – Cel mai valoros debut. De asemenea, două nominalizări importante au evidenţiat interpretările actorilor Rusanda Radvan, în rolul Rusanda, nominalizată pentru Cel mai bun rol feminin şi Dan Melnic, rolul Trofimaş, pentru Cel mai bun rol secundar masculin.

În distribuţiile acestor spectacole se regăsesc: Alexandru Leancă, Emil Gaju, Ghenadie Gâlcă, Diana Decuseară, Margareta Pântea, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Doriana Zubcu-Mărginean, Draga-Dumitriţa Drumi, Iurie Focşa, Anatol Durbală, Dan Melnic, Alexandru Pleşca, Nicu Suveică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati