Două spitale de copii din București rămân din nou fără apă caldă și căldură

Spitalul de Copii Marie Curie și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu, care nu au avut apă caldă și căldură timp de peste 3 zile săptămâna trecută, rămân din nou fără apă caldă și căldură, timp de 48 de ore, începând de luni, de la ora 15:00, potrivit unei informări transmise de RADET către Direcția de Sănătate Publică București. Cele două spitale au, împreună, peste 400 de copii internați.

Reprezentanții RADET spun că este vorba despre continuarea lucrărilor de săptămâna trecută, la magistrala de la CET Progresu, și nu mai pot amâna: „Durează 48 de ore. Noi lucrăm din primăvară în tot orașul, acum s-a ajuns și aici. Spitalul are obligația potrivit legii să asigure o sursă alternativă de încălzire și apă caldă. Din păcate aceasta nu mai este funcțională, de asta s-a ajuns aici”, au explicat luni reprezentanți ai RADET pentru HotNews.ro.

Săptămâna trecută, RADET a anunțat lucrări pentru remedierea unei avarii începând din data de 12 noiembrie, cu termen de remediere de 40 de ore, însă cele două spitale au avut apă caldă și căldură abia vineri dimineață, pe 15 noiembrie.
Managerii celor două spitale, Daniel Buzatu (Spitalul Marie Curie) și Liliana Pădure (Centrul de Recuperare Robănescu) declarau, vinerea trecută, pentru HotNews.ro, că pe perioada avariei, în spital s-a încălzit apa, iar saloanele au fost încălzite cu aer condiționat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati