Două treimi dintre angajații care au intrat în şomaj în ultimul an sunt femei

Ponderea femeilor şomere a crescut cu aproape 50% din cauza pandemiei, în timp ce ponderea bărbaţilor şomeri cu doar 16%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate de Monitorul Oficial. În termeni absoluţi, două treimi dintre angajații care au intrat în şomaj în ultimul an sunt femei.

„Conform Institutului Naţional de Statistică, în luna iunie a anului 2020 în România se aflau 457.000 de şomeri, cu 100.000 mai mulţi decât cu un an sau cu jumătate de an în urmă. Acest număr al şomerilor este cel mai înalt din ultimii trei ani. Situaţia provocată de pandemie a afectat în special statutul economic al femeilor. Analizând situaţia persoanelor cu vârsta peste 24 de ani, se poate observa că ponderea femeilor şomere în populaţia adultă de sex feminin a crescut cu 48% în termeni relativi faţă de acum un an (de la 2,5% la 3,7%)”, se arată într-un comunicat al fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung România, care operează Monitorul Social.

Potrivit aceleiași surse, prin comparaţie, ponderea bărbaţilor şomeri a crescut cu doar 16% în termeni relativi, de la 3,6% la 4,2%.

Se observă că, în termeni absoluți, șomajul în rândul bărbaților este mai ridicat (4,2%) decât în rândul femeilor (3,7%), însă, în ultimul an, numărul femeilor care au intrat în țomaj a fost mai mare.

Șomajul în rândul femeilor a avut o creștere de 1,2% de la an la an, în vreme ce în rândul bărbaților a crescut cu doar 0,6%.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati