În lipsa moștenitorilor legali, douăsprezece proprietăți vor trece în domeniul privat al Capitalei, fiind gestionate de Administrația Fondului Imobiliar (AFI). Cele deținute de stat în proporție de 100% vor fi transformate în „locuințe de necesitate”, conform unor hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București, relatează Buletin de Bucuresti.
Din cele douăsprezece, zece apartamente sunt deţinute de stat în totalitate, iar două sunt în cotă de 1/2, respectiv 1/6. Din punctul de vedere al spațiului, cele zece apartamente sunt distribuite astfel:
- 5 apartamente de două camere
- 3 apartamente de o cameră
- 1 apartament de trei camere
- 1 apartament de patru camere
Majoritatea apartamentelor se află pe raza Sectorului 6.
Potrivit legii 114/1996, „locuințele de necesitate” se închiriază temporar:
(i) persoanelor și familiilor ale căror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror locuințe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari
(ii) victimelor violenței domestice, ca măsură complementară celor prevăzute de lege în domeniul asistenței sociale și protecției victimelor violenței domestice.
Problema locuirii sociale în Capitală
Peste 30.000 de persoane/familii vulnerabile au depus dosare pentru locuință socială în perioada 2010-2022. Primăriile de sector au alocat doar 1095 de locuințe, acoperind aproximativ 3% din cererile înregistrate. Majoritatea locuințelor aparțin Sectorului 1, astfel încât există instituții care nu au reușit să repartizeze nici măcar 30 de apartamente în cei 12 ani.
Pe lângă numărul scăzut de locuințe sociale, atât metodologia Primăriei Capitalei, cât și cea a Sectorului 3 includ criterii care favorizează persoanele cu studii superioare sau funcționarii publici, criterii care „nu au nicio legătură cu vulnerabilitatea”, semnalează un raport al organizației ActiveWatch.
Primăria Capitalei a transmis către primăriile de sector doar 46 de apartamente pentru a fi repartizate (PS1: 20 de locuințe, PS5: 5 locuințe, PS6: 21 de locuințe), în cei 12 ani incluși în studiu. În ceea ce privește locuințele atribuite de PMB, numărul ajunge la 403, dintre care 114 „pe hârtie”.
În 2020, Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei în perioada aceea, înmâna repartiții sociale într-un bloc-șantier, cu 10 zile înainte de alegeri. Imobilul din Prelungirea Ghencea ar fi trebuit finalizat în luna august a anului 2020, însă construcția nu este terminată nici acum, după trei ani de la termenul anunțat inițial. Prin urmare, doar 289 de locuințe au fost date în folosință de către instituție în perioada 2010-2022.