Dr. Gheorghiţă propune vaccinarea în zone atipice, pentru cei cu frică de ace. Care sunt locațiile inedite propuse

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că propune vaccinarea anti-COVID în zone atipice, cum ar fi muzee, gări, stadioane, staţiuni turistice.

Astfel, medicul propune organizarea de puncte, centre de vaccinare în locații atipice, „în ideea de a distanța acest proces al vaccinării de un gest medical. Sunt persoane care evită să meargă la spital, care au temeri față de injecții și tratamente, doctori„.

„Evident că de aici înainte nu ne mai aşteptăm să avem centre de vaccinare în care zilnic vor fi mii de persoane vaccinate, cum sunt centrele mari, funcţionale, la nivel naţional, în momentul de faţă este nevoie de o fragmentare cât mai mare a întregului proces de vaccinare, în puncte mici, dar cu acoperire geografică cât mai ridicată la nivel populaţional”, a afirmat el, scrie news.ro.

„Este bine să găsim acele locaţii potrivite cum ar fi, de exemplu, muzee, gări, aeroporturi, stadioane, diverse localităţi turistice pe litoral, la munte, acolo unde există o interacţiune crescută între persoane. În momentul în care ridicăm o serie de restricţii, oamenii vor interacţiona mai mult şi vom identifica care sunt acele zone în care există o interacţiune crescută de persoane şi ne dorim să ajungem cu vaccinul în zona respectivă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.

O altă propunere, vaccinarea între blocuri

El a precizat că o altă propunere se referă la vaccinarea între blocuri, prin arondarea acestora unor puncte de vaccinare fixe.

„De asemenea, tot conceptul de mobilitate reprezintă şi organizarea de puncte de vaccinare în urban, între blocuri, practic, grupat anumite blocuri să fie arondată unor puncte de vaccinare fixe care să poată să fie ulterior mutate de la o anumită regiune la alta, încât să avem o acoperire mai mare.” a explicat Valeriu Gheorghiţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati