Dr. Mahler, despre evoluția cazurilor de Covid-19: Săptămâna viitoare, o provocare pentru spitalele din București

0
126
spital covid modular

Dr. Beatrice Mahler, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, se arată îngrijorată de creșterea numărului de cazuri de coronavirus în București. Ea spune că, deși coeficientul de 1,5 cazuri la mia de locuitori, care poate afecta începerea școlii, e greu de atins, având în vedere populația mare a Capitalei, spitalele sunt suprasolicitate. Săptămâna viitoare va fi o provocare pentru spitalele bucureștene, a avertizat dr. Mahler.

Directorul Spitalului Marius Nasta pune numărul mare de cazuri care se înregistrează zilnic în București pe seama concediilor și spune că această evoluție este îngrijorătoare, scrie Digi24.

Este „efectul concediilor și vacanțelor în București și alte județe” unde se raportează multe cazuri, a explicat dr. mahler. „Numărul cazurilor din București e îngrijorător. Săptămâna viitoare poate să fie o provocare pentru sistemul de sănătate din București”, a avertizat ea, în condițiile în care spitalele din Capitală sunt oricum aproape de capacitatea maximă.

Dr. Mahler a dat exemplu spitalul pe care îl conduce, care se află într-o „fază de platou”, însă cu un număr mare de pacienți care se internează și de pacienți la secția ATI. „Mulți se prezintă pentru evaluare și solicită extrem de mult personalul medical”, a mai spus ea.

Medicul îi îndeamnă pe cei care prezintă simptome sau au suspiciuni să se prezinte pentru control.

București a înregistrat sâmbătă 352 de noi cazuri de coronavirus, un record absolut, cu peste 150 mai multe decât precedentul record, care a fost de 197 de cazuri, tot în această săptămână. Duminică s-au raportat 201 cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.