Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri, că profesorii ar putea fi vaccinaţi, cu prioritate, prin echipe mobile. Procedeul de imunizare contra COVID ar urma să fie pus în aplicare din 1 martie.
„A fost o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru Sorin Cîmpeanu (ministrul Educaţiei – n.r.), la finalul lunii ianuarie, după ce s-a pus în vedere planul redeschiderii şcolilor, ne doream să creăm o prioritizare suplimentară la vaccinare pentru personalul din învățământ, scrie antena3.ro.
Dr. Gheorghiţă: Luăm în calcul posibilitatea vaccinării profesorilor, cu prioritate, prin echipe mobile
Dar din considerentul legat de limitarea numărului de doze, pentru că am primit mai puţin cu 93.000 de doze în săptămâna 18-24 ianuarie (…), scenariul nu a mai putut fi pus în aplicare, având în vedere şi reprogramările.
Ceea ce noi luăm în calcul la acest moment, şi vă spun în premieră, e o analiză de posibilitate a vaccinării personalului din învăţământ cu prioritate, prin echipe mobile.
Şi anume, să se efectuzete în primul rând vaccinarea cadrelor didactice care sunt la interfaţa directă cu elevii, a personalului din creşe şi grădiniţe”, a spus dr. Gheorghiţă.
Imunizarea cadrelor didactice, din 1 martie
Vaccinarea profesorilor ar putea începe de la 1 martie.
Măsura vine şi în contextul în care şcolile s-au redeschis de luni, 8 februarie, elevii se prezintă la cursuri, însă cadrele didactice nu sunt imunizate contra COVID.
În ce priveşte modalitatea de imunizare a cadrelor didactice împotriva Sars CoV-2, coordonatorul campaniei de vaccinare a spus că se are în plan posibilitatea formării unor echipe mobile.
Unde vor fi vaccinaţi profesorii
„Încă analizăm locaţia care ar putea fi potrivită pentru acest demers, poate chiar la nivelul unităţilor de învăţământ, poate fi chiar în sala de sport sau în cadrul inspectoratelor şcolare”, a mai precizat Gheorghiţă.
Întrebat când ar putea fi pus în practică acest plan, medicul a dat ca termen data de 1 martie.
„Ar fi fezabil acest plan de la 1 martie, să putem pune în aplicare această prioritizare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.