Dragonul Roşu a deschis un punct de colectare de donaţii pentru Ucraina

Comercianţii centrului comercial şi logistic Dragonul Roşu, împreună cu administraţia zonei comerciale, se alătură iniţiativei Crucea Roşie “Umanitatea nu are graniţe” în sprijinul cetăţenilor ucraineni care şi-au părăsit ţara şi tranzitează sau râmân pe teritoriul României.

Astfel, la parterul clădirii Megashop din centrul comercial şi logistic Dragonul Roşu a fost deschis un punct de colectare donaţii pentru cetăţenii ucraineni care fug din calea războiului.

Ajutoarele care vor fi direcţionate prin Crucea Roşie Ilfov includ: masă caldă, haine, încălţăminte, pături şi lenjerii, cuptoare cu microunde, fierbătoare, produse de igienă şi sanitare, apă, alimente neperisabile, inclusiv hrană pentru bebeluşi şi pentru animalele de companie, se anunță într-un comunicat de presă.

„Nu putem rămâne indiferenţi la drama umanitară care se petrece la graniţa noastră. La Dragonul Roşu suntem o comunitate mare care şi-a unit mereu forţele pentru a ajuta societatea şi pe cei neprivilegiaţi în momente critice. Ne-am dorit să răspundem cât mai repede apelului Crucii Roşii Ilfov. Comercianţi şi clienţi s-au mobilizat exemplar şi deja am organizat două transporturi cu masă caldă, pături, cuptoare cu microunde, fierbătoare şi produse de igienă. Aceste ajutoare vor fi trimise toată perioada următoare, chiar şi de mai multe ori pe zi,” a declarat Cătălin Dragotă, director general Dragonul Roşu.

Prin această acţiune umanitară Centrul comercial şi logistic Dragonul Roşu doreşte să sprijine activ eforturile instituţiilor şi voluntarilor care zilele acestea oferă ajutor real unor oameni greu încercaţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati