Dragoste în vremea (R)Evoluţiei digitale premieră la Teatrul Excelsior

Teatrul Excelsior anunţă premiera spectacolului-manifest (R)Evoluţie. Ghid de supravieţuire în secolul XXI de Yael Ronen şi Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referinţă ale scenei româneşti, multiplu nominalizat la Premiile UNITER şi câştigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora”, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

Primele două reprezentaţii vor avea loc sâmbătă, 18 noiembrie, şi duminică, 19 noiembrie 2023, de la ora 19:00, la Sala „Ion Lucian” a teatrului (Strada Academiei Nr. 28).

Pentru prima sa colaborare cu Teatrul Excelsior, Radu Nica a ales o piesă scrisă de doi artişti extrem de relevanţi pentru scena teatrală contemporană (amândoi parte din echipa prestigiosului Teatru Maxim Gorki din Berlin) şi inspirată de Yuval Noah Harari, unul dintre cei mai importanţi istorici şi gânditori ai momentului. Piesa propune o incursiune într-un viitor nu foarte îndepărtat, care redefineşte limitele umanităţii, intimităţii şi eticii (sociale şi digitale).

În viziunea lui Radu Nica, (R)Evoluţie este spectacol dinamic şi fascinant vizual, construit într-o cheie absurdă, cu umor inteligent, ironie, dar şi cu multă empatie pentru vulnerabilitatea unor oameni în căutarea sensului vieţii, dincolo de tirania ecranelor şi a procesoarelor. O montare care ne face atenţi la promisiunile revoluţiei tehnologice, dar mai ales la modul în care aceasta ne influenţează viaţa de zi cu zi – relaţiile, alegerile, atitudinile sociale, felul în care comunicăm şi în care ne conectăm, real sau virtual, unii cu alţii.

Prin intermediul mai multor secvenţe spectaculoase, în care actorii-perfomeri ai Teatrului Excelsior testează cu umor diferite mijloace de expresie artistică, jucându-se inclusiv cu propriile limite în raport cu tehnologia, (R)Evoluţie explorează care ar putea fi ultima frontieră pentru homo digitalis. Ce se întâmplă atunci când viaţa nu ne mai oferă surprize, când devenim colecţii de date, uşor de prelucrat şi de interpretat de un algoritm, care generează răspunsuri automate? Un viitor deloc improbabil, în care utopică este doar incertitudinea şi în care liberul arbitru pare că nu ne mai aparţine.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Mircea Alexandru Băluţă, Alex Călin, Oana Predescu, Andreea Hristu, Alex Popa şi Matei Arvunescu, iar echipa artistică este completată de Theodor Cristian Niculae (scenografie), Florin Fieroiu (mişcare scenică), Andrei Cozlac (video design), Traian Marin (lighting design) şi Adrian Piciorea (muzică & sound design), producător al spectacolului fiind Camelia Moroianu.

Revoluţia digitală, care ar trebui să ne uşureze vieţile, ne pune şi în faţa unor întrebări şi dificultăţi existenţiale nemaiîntâlnite în întreaga istorie a umanităţii: cum facem faţă unei vieţi în care omul devine uşor înlocuibil de algoritmi? Ce dileme etice vor apărea în epoca designului genetic?

Pornind de la un exerciţiu de imaginaţie despre teatrul viitorului şi având plasată acţiunea într-un viitor relativ apropiat (anul 2040), dar care arată foarte diferit de realitatea de azi, piesa tratează în cheie comică problemele amintite mai sus imaginând acestor întrebări posibile scenarii duse adesea până la absurd. Nu cumva dorinţa de cunoaştere, dezideratul şi una dintre nevoile supreme ale umanităţii, e chiar cea care ascunde morbul autodistrugerii lui homo sapiens?
Radu Nica, regizorul spectacolului

(R)Evoluţie. Ghid de supravieţuire în secolul XXI de Yael Ronen şi Dimitrij, text inspirat de Yuval Noah Harari, este un spectacol prezentat printr-un acord special cu henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin GmbH, Berlin, Germania.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati