Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat vineri că l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, pentru a-i comunica măsurile pe care le va lua România la nivel diplomatic, după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați.
”Incidentul este de o gravitate fără precedent. Am convocat ambasadorul Federației Ruse la sediul Ministerului Afacerilor Externe astăzi după-amiază. Îi vor fi comunicate măsurile pe care România le va lua la nivel diplomatic, ca răspuns la acest incident. Este important de menționat că atât pe parcursul nopții, cât și în această dimineață, atât eu, cât și ministrul Apărării am informat partenerii noștri aliați, celelalte state membre ale Uniunii Europene. Până la acest moment, avem reacția de solidaritate a multora dintre ei și acest lucru e foarte important, pentru că nicio țară nu este singură în fața acestor riscuri. Le vom răspunde cu fermitatea necesară”, a declarat Oana Țoiu la TVR Info, potrivit Agerpres.
Ea a menționat că președintele Nicușor Dan va anunța deciziile privind pașii următori.
”Suntem în discuții și cu președintele, și cu premierul României. Acest lucru s-a întâmplat și pe parcursul nopții, și în această dimineață. Președintele va anunța deciziile privind pașii următori” a afirmat Oana Țoiu.
Sursa: Agerpres


