Sindicaliştii din CNAIR ameninţă că angajaţii care lucrează la deszăpezire nu vor ieşi la lucru, dacă nu primesc salarii majorate.
Acestia spun că salariul minim este de 2.453 de lei și de trei săptămâni sindicatul a solicitat întâlnirea comisiei de negociere în vederea unei majorări.
”Banii solicitaţi sunt prevăzuţi în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, dar se pare că cei din conducerea companiei se eschivează, de teamă de a nu-şi pierde funcţiile. Atât preşedintele Consiliului de Administraţie, Bogdan Pascu, cât şi directorul general al companiei, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, încalcă cu bună ştiinţă prevederile Contractului Colectiv de Muncă, neconvocând în termenul prevăzut de contract comisia de negociere, scrie Mediafax.
Acest lucru ar putea duce la un blocaj al economiei naţionale, ceea ce nu ne dorim, şi aşteptăm ca solicitările noastre să nu mai fie ignorate!”, se arată într-un comunicat dat publicităţii miercuri de Sindicatul „Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 de salariaţi din totalul celor 7.000 ai CNAIR.
Sindicaliștii reclamă că angajaţii care lucrează la deszăpeziri, în condiţii de ger, rămân, uneori, chiar şi câteva zile, izolaţi în frig şi viscol în diverse zone din ţară, ei fiind totodată şi cei care au cele mai mici salarii din companie.
Astfel, conform liderilor sindicatului, aproximativ 3.000 dintre angajaţii CNAIR lucrează pe teren la deszăpezire şi au, în medie, un salariu de până în 3.200 de lei brut.
În fiecare iarnă, angajaţii companiei naţionale de drumuri deszăpezesc 17.000 de kilometri de drumuri naţionale şi 873 kilometri de autostrăzi din întreaga ţară, precizează comunicatul dat publicităţii de sindicalişti.