Bucureștenii care își fac testul pentru COVID-19 sunt anunțați prim SMS, de Direcția de Sănătate Publică, dacă sunt bolnavi.
Mesajele sunt trimise din platforma Serviciului de Telecomunicații Speciale doar acelora care au rezultate pozitive la testele PCR, scrie Digi24.
Până acum, cei care se testau erau anunțați telefonic de către angajații DSP despre rezultatul testului. De multe ori, oamenii aflau cu întârziere rezultatul deoarece DSP București are puțini angajați.
Ce trebuie să facă un pacient care are simptome de COVID
Un pacient care are simptome de infecție respiratorie acută, rămâne în primul rând acasă, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor. Dacă deja are simptome grave, este internat în spital, i se acordă îngrijiri și i se face între timp testul.
Un alt aspect important: pacienții care au simptomatologie de COVID, pe care medicii o pot vedea la un CT sau în urma unei radiografii, chiar dacă testul COVID este negativ, vor fi tratați ca și pacienții COVID, deci ca fiind infectați și va fi repetat testul la 48 de ore.
Ce se întâmplă dacă testul COVID este pozitiv
Pacienții confirmați cu COVID-19 sunt direcționați apoi de către DSP-uri, tot prin serviciile de ambulanță, pentru evaluare la spitale. Transportul lor se prioritizează în funcție de gravitatea pacientului respectiv.
Pacienții asimptomatici, dar fără modificări biologice pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de ce decide medicul, iar pacientul asimptomatic cu factori de risc sau forme ușoare poate fi izolat în spitalele de fază 1 sau 2 sau acasă, decizia aparținând tot medicului.
Formele medii și severe vor fi internate în spitale care au terapie intensivă, iar perioada de internare o stabilește medicul