DSU: A fost semnat un contract pentru achiziția a 122 de ambulanțe de tip A

În cursul zilei de vineri, la nivelul IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, desemnat ca unitate de achiziții centralizate pentru ambulanțe, a fost semnat un contract subsecvent pentru achiziția a 122 de ambulanțe de tip A, destinate Serviciilor Publice de Ambulanță.

Acest contract făcea parte dintr-un acord cadru care expira în două zile, dar în urma discuțiilor continue și aplicate purtate între părți (IGSU și societatea comercială), firma a acceptat în cele din urmă semnarea contractului aplicând corecțiile de preț în conformitate cu legislația în vigoare.

Cele 122 de ambulanțe de tip A sunt destinate transportului pacienților, ele fiind dotate cu defibrilator semiautomat și alte echipamente medicale specifice. 

Important de precizat este faptul că fondurile pentru achiziția acestor ambulanțe, descrise anterior sunt alocate din Programul Operațional Regional si nu fac parte din cele alocate celor 1200 ambulanțe de urgență de tip B și C, pentru care, specificațiile tehnice au fost finalizate, urmând a începe consultările de piață.

La începutul anului, la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a întrunit o comisie de specialiști, cu reprezentare largă, atât din cadrul serviciilor de ambulanță, cât și din cadrul UPU-SMURD și al inspectoratelor pentru situații de urgență, care a urmărit  revizuirea specificațiilor tehnice pentru ambulanțele de urgență care vor fi achiziționate, astfel încât dotarea acestora să fie în conformitate cu toate evoluțiile tehnicii și a tehnologiilor medicale actuale. Dintre cele 1200 ambulanțe care vor fi achiziționate din fonduri europene nerambursabile, cea mai mare parte dintre acestea vor fi direcționate către Serviciile Publice de Ambulanță, iar cealaltă parte, către SMURD.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati