Concediile cadrelor medicale și ale personalului IGSU și din instituțiilor subordonate vor fi suspendate timp de 30 de zile, potrivit unor ordine ale Departamentului pentru Situații de Urgență. Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora, precizează DSU.
Departamentul pentru Situații de Urgență a întocmit patru ordine care propun „măsuri imediate în vederea gestionării eficiente a situației pandemice dificile regăsită în acest moment, la nivel național, având în vedere evoluția situației epidemiologice cauzată de tulpina Delta”.
Astfel, managerii unităților sanitare, în funcție de nevoile operaționale dispun întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum și încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile.
Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora, precizează DSU.
Măsura îi vizează și pe angajații IGSU.
„În scopul gestionarii eficiente a solicitărilor survenite în urma evoluției situației epidemiologice la nivel național, IGSU va dispune: Întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare și încetarea acordării de noi concedii de odihnă, odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională pentru personalul IGSU și al unităților subordonate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2021”, a stabilit DSU.
La fel ca în cazul cadrelor medicale, concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificare când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora.