Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, va supune în şedinţa Consiliului Local, un proiect de hotărâre conform căruia dubele, autoutilitarele şi camioanele nu vor mai putea ocupa locuri în parcările publice şi rezidenţiale.
„Este important să punem ordine în spaţiul public şi continuăm în această direcţie. Nu mă uit la cât de impopulară este o decizie, ci mă uit la ce efecte va produce şi cum va aduce, pas cu pas, ordine în acest haos urbanistic care este astăzi Bucureştiul. Neimplicarea autorităţii publice şi lipsa unor reglementări clare în acest domeniu ne-a adus aici!
Supun astăzi votului Consiliului Local al Sectorului 6 un proiect de hotărâre prin care autovehiculele cu dimensiuni mai mari de 2,30 m lăţime şi 5,15 m lungime – exact normativul pentru parcări NP24-97 – nu mai pot parca în parcările publice şi de reşedinţă din Sectorul 6”, scrie edilul pe Facebook.
Sursa citată precizeză că este responsabilitatea fiecărui cetăţean sau agent economic ca atunci când achiziţionează un astfel de autovehicul să îi asigure staţionarea peste noapte, astfel încât acesta să nu fie lăsat „la întâmplare” pe străzi, trotuare sau parcări publice.
„Se abuzează prea mult de spaţiul public, este nevoie de intervenţia autorităţii locale”, a completat primarul Ciucu.