După 30 de ani, un nou cult religios va fi recunoscut oficial în România

0
328

Cultele oficial recunoscute de Stat sunt în număr de 18, iar un nou cult urmează să apară, fiind și un proiect de HG care urmează să fie aprobat în viitorul apropiat, a spus Cătălin Raiu, director în cadrul INS, la o conferință organizată pe tema Recensământului, cu participarea reprezentanților cultelor din România.

Cel de-al nouăsprezecelea cult se numește „Adunările lui Dumnezeu din România” și îl are ca lider local pe Ioan Ceuță.

„Ne-am dus la Secretariatul de Stat pentru Culte ca să discutăm de Adunările lui Dumnezeu de a se transforma în cult și conducerea Secretariatului ne-a spus: «În 30 de ani nimeni n-a depus actele să devină cult»”, se arată pe pagina online a organizației religioase, potrivit Hotnews.ro.

Mișcarea și-a făcut apariția la Topeka, Kansas, SUA, în ianuarie 1901. Prima întâlnire a noii organizații a avut loc în Hot Springs, Arkansas, in aprilie 1914, unde s-au adunat peste 300 de lideri de „biserici”. Bisericile independente reprezentate au decis să formeze o nouă organizație în care biserica locală să aibă autonomie deplină. Astfel s-a înființat Consiliul General al Adunărilor lui Dumnezeu. După doi ani de activitate, Organizația decide să emită niște standarde de doctrină.

În România, această organizație a funcționat până în anul 1950, când a fost închisă de autoritățile comuniste. După 1989, Adunările lui Dumnezeu au fost reînființate. Cel care a inițiat mișcarea la noi în țară a fost Bobby Beard, care a fost misionar și director pentru Europa de Est a organizației Assemblies of God, se arată pe pagina mișcării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.