În intervalul 31 martie, ora 12 – 2 aprilie, ora 21, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp, potrivit ANM.
Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi, 31 martie, în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.
Vineri, 1 aprilie, vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.
Începând de sâmbătă, 2 aprilie, vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică, 3 aprilie, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.
Cod galben de ploi și vânt
Între 31 martie, ora 18 – 2 aprilie, ora 21, în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.
Cum va fi vremea în București
Potrivit ANM, vremea în Capitală va fi deosebit de caldă, dar va deveni instabilă din după-amiaza zilei de vineri când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil cu aspect de vijelie.
Trecător, ploi slabe, vor fi și pe parcursul zilei de joi.
Temperaturile maxime se vor situa între 20 și 25 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade, mai spune ANM.