Un echipaj al Serviciului Poliția Animalelor din cadrul D.G.P.L.C.M.B. a fost sesizat, în urmă cu câteva zile, cu privire la prezența unui amstaff – câine dintr-o rasă periculoasă – în apropierea unor case de la marginea Sectorului 5 din București.
Animalul fusese priponit cu o sârmă de gardul unei porți și lăsat de izbeliște, fără apă și mâncare. Pentru că patrupedul avea microcip, polițiștii locali l-au scanat rapid cu cititorul și au rămas surprinși: era același câine pe care, cu doar câteva zeci de ore mai devreme, îl redaseră stăpânului său. Care îl pierduse în urmă cu șapte ani!
Crezând că era vorba de o neînțelegere, polițiștii locali au mers la domiciliul proprietarului din Sectorul 2 al Capitalei pentru verificări. Acolo, T.Ț, în vârstă de 41 de ani, a recunoscut că era vorba despre câinele său pe care în pierduse în 2015. Bărbatul nu a putut însă explica prezența animalului tocmai în Sectorul 5 al Capitalei și a dat vina pe mama sa, o persoană în vârstă, care ar fi uitat poarta deschisă.
Chiar și așa, “iubitorul de animale” a refuzat să-și mai primească câinele acasă, preferând să-l lase la un adăpost specializat al municipalității. Pentru că abandonarea pe domeniul public fără hrană, apă și tratament medical a animalelor cu deținător constituie contravenție – potrivit Legii 205/2004 privind protecția animalelor – T.Ț. a fost sancționat de polițiștii locali ai D.G.P.LC.M.B. cu amendă în valoare de 3.000 de lei. Acesta a solicitat comunicarea procesului verbal prin poștă întrucât prezența polițiștilor la poarta sa l-ar fi făcut de râs în cartier.
Câinele abandonat a fost preluat de ASPA și transportat la centrul specializat din Bragadiru unde beneficiază de îngrijire medicală și hrană.