E oficial: Voucherele sociale vor fi distribuite din 13 iunie

Distribuţia voucherelor sociale va începe cu data de 13 iunie, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Ministrul a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, ce informaţii are despre distribuirea voucherelor sociale, având în vedere că reprezentanţii Poştei Române au precizat că nu le-au primit încă pentru a le transmite beneficiarilor, potrivit Antena3.

„Nici nu aveau cum. Am spus de nenumărate ori în spaţiul public că procesul este de emitere a acestor vouchere, lucru care se întâmplă în momentul de faţă. Unităţile emitente acest lucru îl fac şi domnul director general (al Poştei Române – n.r.) trebuia să vă spună că după ce au fost emise aceste vouchere, urmează distribuţia. Distribuţia începe cu data de 13 iunie, aşa cum am precizat la fiecare intervenţie în spaţiul public, şi după aceea urmează încărcarea”, a declarat Marcel Boloş.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a mai explicat că sunt mai multe etape în implementarea voucherelor sociale.

Prima etapă constă în emiterea acestor carduri, etapa a doua este distribuirea acestora, iar etapa a treia constă în încărcarea lor.

Sunt 2.581.000 de beneficiari care aşteaptă aceste vouchere şi care au acest proces specific pentru tranşa întâi, a mai declarat Boloş.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati