Zece amenzi în urma controalelor la barurile și terasele din București. Este prima seară în care se închid la ora 23:00

Controale ale polițiștilor din București și ale reprezentanților unor instituții au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe linia respectării măsurilor de prevenire a coronavirusului. Au fost verificate cluburi, baruri și terase.

Potrivit Poliției Capitalei, au fost aplicate 10 amenzi în valoare totală de 27.500 lei, pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice, de la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, scrie Digi24.

De asemenea, alte amenzi au vizat încălcarea unor norme de prevenirea și stingerea incendiilor.

Astăzi este prima zi în care intră în vigoare Hotărârea nr. 38 din 1 august 2020, a Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Astfel, barurile, terasele, sălile de jocuri de noroc din județele Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București nu se pot deschide mai devreme de ora 6.00 dimineața și nu se pot închide mai târziu de ora 23.00.

Polițiștii de la Sectorul 4 au verificat, sâmbătă, modul în care se efectuează triajul persoanelor în trei piețe agroalimentare, fiind aplicate 12 amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19.

De asemenea, în Sectorul 2 s-au controlat 23 de restaurante și terase, fiind date 4 amenzi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati