Economii la PMB. Nicușor Dan anunță că a oprit apa caldă la Primărie

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că a oprit apa caldă la Primărie ca să facă economie. Acesta a fost întrebat, într-o conferință de presă, despre cum economisește municipalitatea energie.

”Ne-am uitat la iluminat pe parcursul nopții, după orele de program, în acest moment aveam oprită centrala care furniza apa caldă pentru angajați și am transmis lucrurile acestea de bun-simț, oprirea calculatorului după program, tot ce înseamnă economie de energie electrică. Aceleași instrucțiuni au fost transmise și instituțiilor din subordine”, a explicat primarul Nicușor Dan.

Pe de altă parte, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, ministrul Familiei, îl critică dur pe Nicușor Dan pentru lipsa apei calde și a căldurii din Capitală.

Astfel, peste 640 de blocuri din sectoarele 1, 2 și 4 din Capitală au rămas fără apă caldă din cauza unor noi avarii în rețeaua de termoficare, conform Termoenergetica. Începând de luni, se desfășoară lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele din rețeaua primară în sectoarele 1, 2 și 4 din Capitală.

Au rămas fără apă caldă locuitorii din zonele Dorobanți, Calea Floreasca, Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, bulevardul Basarabia, Văcărești și bulevardul Constantin Brâncoveanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati