ECOPOLITIC.RO China își reafirmă deschiderea către România: „Dorim să consolidăm cooperarea și prietenia dintre popoarele noastre”

Ambasada Chinei a transmis joi, pentru ECOPOLITIC.RO, un mesaj ca reacție la declarațiile președintelui României, care a subliniat în cadrul unei conferințe de presă că „nu putem să rupem intempestiv relațiile economice cu China”. Chen Feng, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, a declarat că Beijingul este dispus să colaboreze cu toate părțile din România pentru a promova schimburile economice și pentru a consolida cooperarea comercială. El a adăugat că obiectivul comun ar trebui să fie dezvoltarea relațiilor bilaterale și întărirea prieteniei dintre cele două popoare.

  • În cadrul briefingului de presă privind cea de-a patra sesiune plenară a celui de-al XX-lea Comitet Central al Partidului Comunist din China, care a prezentat cel de-al XV-lea Plan cincinal al țării (2026-2030), S.E. domnul Chen Feng, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România a răspuns întrebărilor presei din România.

Astfel, întrebat de ECOPOLITIC.RO, Ambasadorul Chinei a ținut să transmită un mesaj privind relațiile dintre China și România:

”Cooperarea dintre China și România, sau dintre China și Uniunea Europeană reprezintă relații comprehensive.

Din punct de vedere comercial, volumul comercial anual, între China și România, a depășit cifra de 10 miliarde de dolari, timp de 4 ani, consecutiv. Anul trecut, această cifră a ajuns la o cotă de 12,4 miliarde dolari.

În ceea ce provește volumul comercial între China și Uniunea Europeană, această cifră anuală a atins peste 780 de miliarde de dolari, anual. În momentul de față, China reprezintă cel mai mare importator al produselor din Europa și reprezintă cea de-a treia piață de export pentru UE.

România reprezintă cea de-a treia țară din lume care a stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză, acum 76 de ani. De-a lungul acestor ani, relațiile bilaterale au manifestat respect reciproc, tratament de egalitate iar aceste relații bilaterale au cunoscut o dezvoltare stabilă.

În etapa următoare, noi propunem ca cele două state să promoveze mai departe schimburi, să consolideze cooperarea comercială pentru a obține mai multe rezultate pragmatice. Trebuie să promovăm prietenia dintre cele două popoare.

Trebuie să promovăm prietenia dintre cele două popoare, astfel să înălțăm parteneriatul amplu de colaborare între cele două popoare, la un nou nivel”, a declarat ambasadorul.

Nicușor Dan: ”Nu putem să rupem intempestiv relaţii economice cu China”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre prezenţa Chinei în Strategia de Apărare a Ţării, că ”este un actor important în lume, în special pe zona economică, şi interacţiunile României în zona asta economică trebuie să ţină seama de interesul său naţional”, apreciind că ”nu putem să rupem intempestiv relaţii economice cu China”.

Şeful statului a mai arătat că, chiar dacă cuvântul ”China” nu apare foarte des în strategie, el răzbate în multe iar când vorbim de lanţuri de resurse critice, este evident că e o bulină mare acolo cu acest cuvânt.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati