Edi Iordănescu – noul selecţioner al naţionalei României la fotbal

Edi Iordănescu (43 de ani) a fost numit selecționerul echipei naționale a României, după ce a Federația Română de fotbal a încercat aproape 3 luni să găsească un antrenor pentru prima reprezentativă.

FRF a ajuns la varianta Edi Iordănescu după ce Gică Hagi, Răzvan Lucescu  și Dan Petrescu au refuzat ofertele venite din partea lui Răzvan Burleanu, iar Ladislau Boloni a întârziat să ofere un răspuns concret în urma negocierilor.

Edi Iordănescu, despre clauza de reziliere: „Există o clauză, dar e confidențială și îmi e greu să o pronunț acum. Obiectivul este calificarea al EURO 2024, cu un obiectiv intermediar Liga Națiunilor. Aici e vorba de un loc anume, dar ținta este locul 1. Eu am avut timpul să îmi fac o primă impresie despre adversar și am văzut deja un număr de meciuri și țintim pentru primul loc, asta e mentalitatea corectă. Cred că o să fie o grupă echilibrată”.

Edi Iordănescu, despre discuțiile cu FRF: „Mirel Rădoi și Cosmin Contra au lăsat lucruri bune și foarte bune. Munca lor a fost una bună, au muncit foarte mult ca să construiască un mediu bun pentru performanță. Mă încearcă un sentiment de mândrie, bucurie și entuziasm. Atunci câdn reprezinți România înseamnă o responsabilitate mare. Vin cu încredere. Am încredere că împreună putem construi o echipă care să ne facă mândri din nou, o echipă care să strălucească.

Când a venit prima discuție cu FRF am pus totul în plan secund. Pentru mine echipa națională înseamnă enorm de mult, continui o muncă începută cu foarte mulți ani în urmă. Focusul meu total a fost pentru discuțiile cu domnul președinte al FRF. Mă simt norocos și onorat. Cred în destin, dar și în Dumnezeu și muncă. Sunt mândru de realizările tatălui meu și le-am văzut ca o provocare pentru mine. Când am plecat pe acest drum mi-am asumat toate acestea.Pun foarte mult preț de detalii, mă interesa să văd drumul pe care plecăm împreună. Am ajuns la un punct final care mă bucură. Am ajuns să fiu selecționerul echipei naționale a României.

Am spus că orice antrenor și-ar dori să fie prima variantă, așa am fost la toate cluburile la care am lucrat. Am demonstrat faptul că atunci când e vorba de echipa națională am capacitatea să pun în plan secund orice fel de orgoliu. Latura financiară aproape nu a contact și focusul meu a fost pentru discuțiile cu domnul președinte și domnul Stoichiță. Am capacitatea să îmi înțeleg statutul și consider că sunt antrenori români care au foarte mulți ani înaintea mea de antrenorat și au performanțe. Eu mă simt extrem de pregătit.

Este în lucru staff-ul. Sunt lucruri pe care trebuie să le pun la punct. Este posibil ca o parte din staff-ul lui Mirel să continue, dar o să vedeți și fețe noi. Mi-aș dori un staff competent care să mă ajute să îmi îndeplinesc obiectivele.Îmi doresc să construim o identitate de joc, să fie echilibrată în joc. Am un avantaj că mă cunosc cu majoritatea jucătorilor care au format un nucleu al echipei naționale. Rezultatul va prima întotdeauna. Nu știu dacă vă dezamăgesc, dar vom putea construi un joc care să placă dacă avem rezultatele”.

Edi Iordănescu, prima reacție ca selecționer: „Am fost susținut de americani. E bine că ați deschis acest subiect pentru a-l închide. De când sunt activ în fotbal și cred că e vorba de 12 ani am fost activ, am avut proiecte, iar în acești 12 ani puterea politică s-a schimbat de multe ori. Nu cred că cineva a făcut o pasiune pentru mine.

Îmi aduce un afront important în ceea ce înseamnă munca mea, sacrificiile făcute și ceea ce am demonstrat. Cred că cine susține acest lucru este rău intenționat. În fotbal nu poți să păcălești. Dacă sunteți atenți și analizați contractele mele o să vedeți că mi-am depășit obiectivele.

O să îmi doresc să vorbesc cu Ianis Hagi în cel mai scurt timp. Este o pierdere pentru că este un jucător important care trecea printr-o perioadă foarte bună și cu sigurnață o să ne afecteze. Trebuie să fim alături de el și să îl încurajăm. Din păcate sunt și astfel de momente în fotbal pe care nu le poți evita. În cazul lui este vorba de foarte mult ghinion”.

sursa: prosport.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati