Editorial de Orlando Culea: Evanghelizarea Primariei Sectorului 1

Demis, destituit sau alungat din diverse funcții publice sau politice, actualul primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a reușit să cadă mai mereu în picioare datorită suportului primit din partea controversatului Marian Vanghelie, inculpat la randul sau pentru fapte de corupție.

Publicația obiectiv.info punctează cele mai importante etape din cariera candidatului PSD  care de ”peste tot pe unde a lucrat – indiferent de culoarea politică a șefilor pe care i-a avut – a plecat cu tinichele de coadă”. Daniel Tudorache preia serviciul Spațiu Locativ și Direcția de Administrare a Școlilor în Primăria Sectorului 1. Odată ajuns șef peste grădinițele, școlile și liceele din Sectorul 1, Daniel Tudorache a reușit să impună câteva firme de construcții pentru lucrări de refacere a unităților școlare, alte câteva firme care să le păzească și să asculte în continuare ordinele lui Marian Vanghelie. La recomandarea acestuia din urmă, mai multe firme de construcții au primit contracte generoase de la Direcția care se ocupa cu patrimonial școlar, pentru diverse lucrări de refacere a unor grădinițe, școli, licee sau  spitale. În decembrie 2011, primarul Chiliman, sătul probabil de matrapazlâcurile lui Tudorache, l-a destituit scurt, raspunzând, la fel de succint presei, că motivul ar fi ,,deficiențe administrative”. Marian Vanghelie a fost din nou omul providențial din viața lui Tudorache. După lupte în interiorul PSD București, Vanghelie a reușit să-i mai găsească un loc călduț pe listele pentru Parlament.

Gurile rele din Primăria Sectorului 1 spun că de la domnișoara Georgiana Derdene, o foarte apropiată protejată a lui Daniel Tudorache, i se trage dosarul penal lui Andrei Chiliman. Primarul suspendat al Sectorului 1 avea sa fie trimis în judecată, împreună cu acestă domnișoară, pentru emiterea unei autorizații de funcționare a unei terase, autorizație de care fostul viceprimar Tudorache, actual primar, nu ar fi străin.

Cel mai bogat sector al Capitalei, 1, îl are pe lângă primarul veşnic în concediu, pe directorul de investiţii, Cosmin Marius Fodoroiu, un fel de stat în stat.

Cum a ajuns „Marean” să controleze complet Primăria Sector 1?

vangheliePentru necunoscatori, trebuie precizat că Primăria Sectorului 1 este plină de oameni de casă ai lui Marian Vanghelie, pe care i-a postat în funcții-cheie. În capul listei se află Cosmin Marius Fodoroiu, directorul de investiții, fost consilier PSD a cărui carieră este fabricată în totalitate de Vanghelie, care îl alinta ,,copilul meu”.   Aceeași propulsie vangheliotă o au consilierul local Bogdan Pavel (fost jurnalist ”Libertatea” și ex-viceprimar al Sectorului 5), șeful biroului de presă al Primăriei S1, Bogdan Tamaș (fost șef al biroului de presă al Primăriei S5 de-a lungul epocii lui Vanghelie) și Sebastian Moise (PMP), care se ocupă de proiecte vizând învățământul.

Asadar, Directorul de Investiţii şi noul Il Capo de la 1 este… ”Copilaşul” lui Vanghelie! Fodoroiu este noul Ioana Costescu(membră de bază a grupării Chiliman, chiar secretara unităţii, acuzată că ţinea toate “combinaţiile” din Primărie), respectiv cel care ţine toate socotelile, noul colector al grupării de la 1. Fost consilier PSD, crescut de Marian Vanghelie – care îi spune “Copilul meu”, Fodoroiu a fost ridicat de DNA în lotul consilierilor din dosarul grupării Chiliman pe data de 9 februarie 2016 şi dus la declaraţii la Ploieşti, suspect ca toţi de acolo de luare de mită. Cum primarul Tudorache “Concediu” şi el cu probleme similare a reuşit să-şi negocieze liniştea temporară, iată că şi noul Capo de la sectorul 1 a avut şi el noroc, iar acum are şi un acces complet la tot ce înseamnă bugetul Primăriei sector 1. Imagini interesante, oarecum comice dacă nu ar fi totuşi o problemă că sectorul 1 este pe mâna acestei grupări, au fost realizate pe balconul cabinetului primarului sectorului 1. Vanghelie venise la “Copilul” lui probabil cu nişte combinaţii, evident, el afirmând în diferite cercuri că acum controlează complet Primăria 1, dar şi cea de la 5. Ceea ce poate fi în parte adevărat din moment ce Tudorache în campanie a fost finanţat şi din banii lui Vanghelie.

Interesul fata de Primaria Sectorului 1 nu este intamplator, aceasta avand venituri estimate mai mari chiar şi faţă de cel mai dezvoltat oraş după Bucureşti, Cluj-Napoca, care are un buget estimat în 2020 de 1,5 mld. lei venituri şi 1,7 mld. lei cheltuieli. Timişoara a bugetat pentru anul acesta 1,3 mld. lei venituri şi 1,5 mld. lei cheltuieli, deci sub veniturile sectorului 1. Sectorul 1 aşteaptă an de an venituri constante de peste un miliard de lei din venituri fiscale. În 2020 sunt aşteptate venituri fiscale de 1,14 mld. lei, majoritatea, circa 700 milioane lei, din impozitele pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoanele fizice domiciliate în sectorul 1. Un alt venit important pentru bugetul sectorului 1 este asigurat de impozitele şi taxele pe proprietate, care anul acesta sunt estimate la 302 milioane lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati