Efectele gunoaielor neridicate din Sectorul 1: Bucureștenii respiră aer toxic

0
337
gunoi loc de joaca s6

Sectorul 1 al Capitalei e plin de gunoaie, iar acum apar şi efectele: bucureștenii respiră un aer mult mai toxic din cauza deşeurilor. Aceasta este concluzia experţilor Agenţiei Naţionale a Mediului, scrie antena3.ro.

După ce gunoaiele din Sectorul 1 al Capitalei nu au fost ridicate cu săptămânile, experții Agenţiei Naţionale pentru Protecția Mediului au decis să măsoare calitatea aerului și au descoperit concentrație peste limita admisă în ceea ce privește hidrogenul sulfurat.

Acest lucru însemnă că bucureștenii respiră un aer mult mai toxic din cauza deșeurilor.

”A fost o depășire a hidrogenului sulfurat în data de 6 iulie și a fost făcută o informare la Prefectura Municipiului București și la Garda Națională de Mediu a municipiului București.

În săptămâna următoare se vor efectua controale și se va afla de unde a venit această depășire și se vor face în continuare monitorizări pe hidrogenul sulfurat”, a declarat directorul executiv al ANPM, Simona Mihaela Aldea.

Hidrogenul sulfurat poate lua naștere prin procesul de putrefacție și are un miros urât în concentrație redusă. În concentrații mai mari poate provoca și probleme de sănătate.

”Într-o zi, undeva la de vreo patru ori media zilnică admisă la idicatorul de hidrogen sulfurat. E posibil să fie de la depozitul de deșeuri din zona de nord a Capitalei”, a spus directorul ANPM, George Garbacea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.