Efectivele Poliţiei şi Jandarmeriei din județul Ilfov, suplimentate pentru minivacanţa de 1 mai

Efectivele Poliţiei şi Jandarmeriei Ilfov au fost suplimentate pentru minivacanţa de 1 mai, potrivit unui comunicat al Prefecturii.

Astfel, de vineri până pe 2 mai, 430 de poliţişti vor acţiona în judeţ cu 215 de mijloace de intervenţie, alături de angajaţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu, în zonele aglomerate, cu preponderenţă în cele de agrement.

Aceştia vor supraveghea zona parcurilor, lacurilor şi pădurilor, pentru a creşte capacitatea de reacţie a poliţiştilor la posibile incidente şi pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor.

Poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile naţionale şi judeţene în vederea prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, precum şi pentru fluidizarea circulaţiei în judeţ. Ei vor interveni, zilnic, cu douăsprezece radare şi vor utiliza aparate alcooltest şi drugtest.

Jandarmeria Ilfov va suplimenta efectivele în anumite zone

De asemenea, Jandarmeria Ilfov va acţiona pentru menţinerea ordinii publice în judeţ şi va suplimenta efectivele în zonele în care, în mod tradiţional, cetăţenii aleg să petreacă în mijlocul naturii în locaţii precum: Parcul Mogoşoaia, Zona Pustnicu – Cernica, Malul Râului Ciorogârla şi alte perimetre aglomerate din localităţile Baloteşti şi Măgurele.

În mesajul său, prefectul judeţului Ilfov, Simona Neculae, a transmis că autorităţile îşi vor îndeplini atribuţiile pentru a proteja cetăţenii.

„După doi ani în care sărbătoarea Zilei de 1 Mai s-a desfăşurat cu restricţii, consider că în acest an vom avea mai multă flexibilitate, ceea ce înseamnă că forţele Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul judeţului Ilfov, precum şi celelalte instituţii cu atribuţii vor fi la datorie”, a subliniat Simona Neculae.

De asemenea, ea a anunţat că, pe 2 mai, împreună cu autorităţile locale din unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului, va derula o acţiune în teren în cadrul campaniei de ecologizare „Curăţăm România”, demarată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, la care vor participa locuitorii oraşelor şi comunelor din Ilfov.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati