Romgaz a încheiat cu Electrocentrale Bucureşti un act adiţional la contractul de vânzare – cumpărare gaze naturale pentru clienţi non-casnici în sumă de 2,102 miliarde lei, conform unui raport remis miercuri de producătorul de gaze Bursei de Valori Bucureşti, scrie agenția de presă Agerpres.
Actul adiţional vizează perioada 1 octombrie 2021- 30 septembrie 2022 şi în caz de neplată prevede penalităţi la nivelul dobânzilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.
Documentul a fost aprobat de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Romgaz în şedinţa de miercuri.