ELCEN susține că are nevoie de investiţii de peste 500 milioane de euro pentru a funcţiona în continuare

0
419

ELCEN anunţă, miercuri, că are nevoie de investiţii de peste 500 milioane de euro pentru a putea funcţiona în continuare în condiţii de siguranţă.

”Demararea urgentă a investiţiilor în modernizarea centralelor termoelectrice ale ELCEN nu este un deziderat, ci o necesitate. ELCEN are nevoie de investiţii de peste 500 milioane de euro pentru a putea funcţiona în continuare în condiţii de siguranţă şi pentru a fi capabilă să susţină obiectivele energetice şi climatice actuale”, a transmis, miercuri, compania, pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit companiei, CET-urile ELCEN sunt esenţiale pentru Bucureşti şi au, de asemenea, un rol important pentru Sistemul Energetic Naţional.

”La acest moment, CET Bucureşti Vest este singura centrală modernizată complet din cadrul ELCEN, fiind pusă în funcţiune în 2009. Este singurul grup de cogenerare din România cu tehnologie modernă ciclu combinat abur-gaze şi cazan recuperator. Celelalte 3 CET-uri au o vechime de peste 40 de ani. Anumite echipamente îşi vor încheia în curând perioada de funcţionare în condiţii de siguranţă, după expirarea numărului de ore de funcţionare alocat”, a mai transmis compania.

Sursa citată a precizat că are de recuperat în acest moment de la Termoenergetica datorii de peste 800 de milioane de lei pentru energia termică vândută şi livrată.

”De-a lungul anilor, RADET a acumulat o datorie istorică neplătită faţă de ELCEN de aprox. 3,8 miliarde lei în contul livrărilor de energie termică. Obligaţia achiziţionării certificatelor de carbon de către ELCEN pune, de asemenea, presiune pe cash flow-ul companiei”, a mai transmis ELCEN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.