Electrica Furnizare oferă veteranilor de război şi văduvelor 100 kWh gratuit lunar, timp de un an

Electrica Furnizare a lansat, de Ziua Veteranilor de Război, iniţiativa socială „Energia recunoştinţei”, prin care veteranii şi văduvele celui de-al Doilea Război Mondial vor primi, timp de un an, câte 100 kWh de energie electrică gratuit în fiecare lună, pentru acoperirea consumului de bază al locuinţei, precum iluminatul, frigiderul şi aparatura esenţială, potrivit unui comunicat al companiei.

„Electrica Furnizare lansează iniţiativa socială „Energia recunoştinţei”, prin care veteranii şi văduvele celui de-al Doilea Război Mondial primesc, timp de un an, 100 kWh de energie electrică gratuit în fiecare lună. Cei 100 kWh acordaţi lunar acoperă consumul de bază al unei locuinţe: iluminatul, frigiderul, aparatura esenţială”, se menţionează în comunicat.

Potrivit companiei, „în viaţa de zi cu zi, înseamnă un an de seri cu lumină, petrecute în liniştea unui cămin”.

„Pentru Electrica, stabilitatea este o responsabilitate zilnică. Pentru veteranii de război, stabilitatea a fost o datorie împlinită cu un preţ pe care noi nu îl putem egala. Această iniţiativă nu este un gest de marketing, este recunoaşterea, în limita a ceea ce putem face lună de lună, a unei datorii pe care o societate o are faţă de cei care au apărat-o. Pentru văduvele de război, recunoştinţa noastră are o greutate aparte, ele purtând povara absenţei celor care nu s-au mai întors niciodată acasă”, a declarat Alexandru Chiriţă, director general Electrica şi preşedinte al Consiliului de Administraţie Electrica Furnizare, citat în comunicat.

Iniţiativa se adresează veteranilor şi văduvelor celui de-al Doilea Război Mondial, definiţi conform Legii nr. 44/1994. Detaliile privind înscrierea şi mecanismul sunt disponibile pe electricafurnizare.ro.

Electrica Furnizare SA este parte a Grupului Electrica şi asigură furnizarea energiei electrice pentru aproximativ 3,2 milioane de locuri de consum, fiind unul dintre cei mai importanţi jucători în piaţa de energie din România.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati