Electrica, la care cel mai mare acționar este statul, a primit cele mai mari amenzi pentru facturi incorecte

Protecția Consumatorilor a anunțat vineri că a amendat cu 450.000 lei mai multe companii furnizoare de energie, pentru că au emis facturi incorecte, fără să precizeze numele firmelor. Economedia a obținut de la ANPC lista integrală a companiilor sancționate și amenzile primite de fiecare dintre acestea. Electrica, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, a cumulat jumătate din aceste amenzi.

Amenzile primite de Electrica se ridică la un total de 220.000 de lei, defalcate astfel:

Municipiul București

  • SC ELECTRICA FURNIZARE SA, companie care are 3.800.000 de abonați, a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 30.000 lei pentru faptul că în luna decembrie 2021 a emis facturi catre consumatori fără să aplice compensarea legală la tariful practicat. De asemenea, a fot dispusă măsura recaculării facturilor care nu respectă prevederile legale în vigoare.

Județul Bihor

  • Electrica Furnizare SA Oradea a fost sanctionată cu amendă contravențională în valoare de 40.000 de lei și propunere de încetare a practicii comerciale incorecte, pentru că operatorul economic nu a aplicat compensațiile prevăzute de OUG118/2021 și din cauza lipsei notificărilor consumatorilor cu privire la amânarea aplicării compensației

Județul Brăila

  • Electrica Furnizare SA – a fost sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 30.000 lei și s-a dispus măsura de refacere a serviciului de emitere facturi care sa cuprindă compensările, dat fiind că s-a constatat că nu au fost calculate compensări și plafonări pentru consumul aferent lunii noiembrie 2021

Județul Dâmbovița

  • Electrica Furnizare SA, – nu se aplicau prevederile OUG118/2021 privind plafonarea și compensarea prețurilor, ceea ce a presupus aplicarea unei sancțiuni în valoare de 10.000 lei și a unei măsuri compensatorii de refacere a serviciului de facturare la contractele de verificate.

Județul Galați

  • Electrica Furnizare SA – a fost sancționată cu o amendă în valoare de 20.000 lei și s-a dispus măsura ca, în maxim 15 zile să se emita facturi corecte care să cuprindă compensările, dat fiind că, în cadrul controlului s-a constatat că nu au fost calculate  compensări pentru consumul aferent lunii noiembrie 2021.

Județul Mureș

  • ELECTRICA FURNIZARE SA a fost sanctionată cu amendă contravențională în valoare de 30.000 lei pentru că societatea nu a facturat compensarea  pentru consumul de energie electrică, conform OUG 118/2021, pe lunile noiembrie și decembrie 2021.

Județul Prahova

  • Electrica Furnizare SA Sucursala Ploiești – s-au constatat deficiențe cu privire la emiterea și transmiterea facturilor către consumatori, plafonarea și compensarea facturilor realizându-se cu începere din 11.01.2022. Comisarii au aplicat o amendă în valoare de 20.000 lei și au dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Județul Satu Mare

  • Electrica Furnizare SA a fost sanctionată cu amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei pentru că nu a fost aplicată compensarea pentru perioada noiembrie-decembrie 2021, fiind dispusă recalcularea facturilor si restituirea sumelor

Județul Sălaj

  • Electrica Furnizare SA Zalău a fost sanctionată cu amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei, pentru că în facturi nu se acorda compensarea.

E.On a cumulat amenzi de 70.000 de lei, defalcate astfel:

UPDATE 17.00 E.ON susține că nu ar fi fost amendată pentru neaplicarea legii privind plafonarea și compensarea facturilor.

Județul Bistrița Năsăud

  • E-On Energie Romania SA a fost sanctionat cu amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei cu propunere de decizie a incetare a practicii comerciale incorecte, dat fiind calculul eronat al compensarii prețului la energie electrică, operatorul economic efectuându-le la valorile fără TVA. Astfel, în prețul final apare valoarea netă, în care valoarea TVA este mai mare de 19%.

Județul Mureș

  • E.ON ENERGIE ROMANIA SA – furnizor de energie electrică și gaze naturale a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 20.000 lei pentru că:
  • pe site-ul weon.ro, la rubrica compensare-facturare-energie, tabelul privind consumul de energie electrică nu cuprinde consumul zilnic de referintă, inclusiv marja de 10% conform Tabelului 1 din anexa la OUG 118/2021
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrică și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea.
  • a fost sanctionat cu amendă contravențională, în valoare de 30.000 lei, ca urmare a cercetării a 14 reclamații privind nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor, nerespectare termenului de răspuns la solicitările petenților de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile

Enel a cumulat amenzi de 60.000 de lei, defalcate astfel:

Județul Bacău

  • ENEL ENERGIE MUNTENIA SA – a fost sanctionată cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei, dat fiind că, până la momentul controlului, operatorul economic nu avea emisă factura pe luna decembrie  2021 pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie, deși, în conformitate cu prevederile contractuale, era obligatorie respectarea periodicității de emitere a facturilor lunar, în intervalul 22- 26 ale lunii.
  • ENEL ENERGIE SA a fost sanctionată cu amendă contraventțonală în valoare de 10.000 de lei pentru că s-a constatat că, până la momentul controlului, operatorul economic nu avea emisă în factura pe luna decembrie pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie, deși, în conformitate cu prevederile contractuale, era obligatorie respectarea periodicității de emitere a facturilor lunar, în intervalul 22- 26 ale lunii.

Județul Iași

  • ENEL ENERGIE MUNTENIA SA – a fost sanctionată cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei, dat fiind că, până la momentul controlului, operatorul economic nu avea emisă factura pe luna decembrie  2021 pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie, deși, în conformitate cu prevederile contractuale, era obligatorie respectarea periodicității de emitere a facturilor lunar, în intervalul 22- 26 ale lunii.
  • ENEL ENERGIE SA a fost sanctionată cu amendă contraventțonală în valoare de 10.000 de lei pentru că s-a constatat că, până la momentul controlului, operatorul economic nu avea emisă în factura pe luna decembrie pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie, deși, în conformitate cu prevederile contractuale, era obligatorie respectarea periodicității de emitere a facturilor lunar, în intervalul 22- 26 ale lunii.

Județul Neamț

  • ENEL ENERGIE MUNTENIA SA – a fost sanctionată cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei, dat fiind că, până la momentul controlului, operatorul economic nu avea emisă factura pe luna decembrie  2021 pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie, deși, în conformitate cu prevederile contractuale, era obligatorie respectarea periodicității de emitere a facturilor lunar, în intervalul 22- 26 ale lunii.

Județul Suceava

  • ENEL ENERGIE SA a fost sanctionată cu amendă contraventțonală în valoare de 10.000 de lei pentru că s-a constatat că, până la momentul controlului, operatorul economic nu avea emisă în factura pe luna decembrie pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie, deși, în conformitate cu prevederile contractuale, era obligatorie respectarea periodicității de emitere a facturilor lunar, în intervalul 22- 26 ale lunii.

Engie a cumulate amenzi de 40.000 de lei, defalcate astfel:

Județul Brașov

  • ENGIE ROMANIA SA – a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei și propunere de emitere a deciziei de încetare a practicii incorecte contrară diligenței profesionale.

Deficiența constatată:

  • Diferența de preț între două notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consumator (o notificare emisă anterior legii plafonării cu un preț pentru gaz de 0,392 lei/kwh fără TVA, ca fiind preț pentru gaz cu tarif de transport inclus, începând cu data de 01.11.2021, și o notificare după apariția legii plafonării, în care se precizează prețul plafonat pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022 la 0,37 lei/kwh având incluse prețul de vânzare al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distributie, costul de furnizare și TVA, si cel efectiv calculat în factura emisă pentru perioada 01 – 18.11.2021 fiind de 0,42213 lei/kwh.

Județul Călărași

  • ENGIE Romania SA, – în facturile emise în luna noiembrie 2021 nu s-a aplicat plafonarea prețului conf OUG 118/2021 începând cu  01.11.2021.

Operatorului economic i-a fost aplicată o amendă de 20.000 lei, iar plafonarea prețurilor s-a aplicat atât pentru facturarea serviciilor din luna decembrie, cât și retroactiv.

Județul Prahova 

  • Engie Romania SA – unui petent nu i s-a acordat plafonarea conform OUG118/2021 în factura lunii noiembrie pentru consumul de la 1 noiembrie 2021.

Operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 20.000 lei. Ulterior, acesta a prezentat documente prin care plafonarea a fost acordată, în factura din decembrie 2021, atât pentru luna noiembrie, cât și pentru luna decembrie 2021.

Celelalte amenzi aplicate de ANPC:

Municipiul București

  • SC EURO SEVEN INDUSTRY SRL a fost sancționată cu 2 amenzi contravenționale în valoare totală de 20.000 lei deoarece, în calitate de furnizor de gaze naturale, a trimis către consumatori, în luna octombrie 2021, notificări care au prețuri diferite pentru gaze: 450 lei /MWH ,respectiv 480 lei/MWH.

Județul Bihor

  • RES Energy Solutions SA Borș a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei si propunere de încetare a practicii comerciale incorecte, pentru că operatorul economic nu a aplicat compensațiile prevăzute de OUG118/2021, din cauza lipsei notificărilor consumatorilor cu privire la amânarea aplicării compensației și din cauza contractelor incomplete/ambigue, precum și a lipsei procedurii de constituire a garanției
  • Distrigaz Vest SA- Oradea a primit avertisment pentru că, deși modul de calcul al facturilor și acordarea compensațiilor sunt corecte, la verificarea măsurilor dispuse în cadrul acțiunii tematice anterioare s-a constatat aducerea acestora la îndeplinire parțial, contractul fiind în continuare incomplet, lipsind informațiile privind modalitatea de rambursare a sumelor achitate în cazul nerespectării standardului de calitate de către prestatorul de servicii, precum și în cazul facturării inexacte, realizate cu întârziere.

Județul Cluj

  • CPL Concordia Filiala Cluj România a fost sanctionat cu amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei pentru diferența existentă între compensarea acordată și cea legală. S-a constatat că operatorul economic se raportează la acordarea compensației la prețul mediu de achiziție a gazelor de la diverși furnizori, făcând o medie pentru lunile noiembrie și decembrie 2021 și nu la prețul din factura de furnizare.

Județul Mureș

  • PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL – furnizor gaze naturale, a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru faptul că în contractele emise nu este evidențiat prețul serviciilor din prețul gazului, ci doar prețul total, astfel consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensarii acordate.

Județul Satu Mare

  • Grenerg SRL a fost sanctionat cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei pentru că s-a majorat prețul din luna octombrie, în loc de noiembrie, fără notificare prealabilă, fiind dispusă recalcularea facturilor si restituirea sumelor.

sursa: economedia.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati